Dracula apare azi pe pagina de start Google. Cum putem profita de această megareclamă gratuită
Cea mai vastă reclamă făcută vreodată personajului Dracula este cea operată astăzi de Google, care îl trimite pe celebrul personaj pe ecranele a circa 1,5 miliarde de utilizatori ai paginii de web. Logo-ul de astăzi, dedicat zilei de naştere a scriitorului irlandez Abraham Stoker, este o trimitere implicită spre Transilvania, adică spre România, prin intermediul legendei Dracula.
Cel mai puternic brand românesc
„Este o dovadă a potenţialului imens al acestui personaj care fascinează în continuare milioane de oameni din întreaga lume şi care reapare în diverse ocazii la nivel global, afirmându-şi puterea de brand unic şi irepetabil. România nu va avea niciodată un brand turistic mai puternic decât cel al lui Dracula", arată într-un comunicat Federaţia Patronatelor din Turism şi Servicii (FPTS), citat de adevarul.ro.
Liderii patronali estimează că „ar fi nevoie de PIB-ul ţării pe un an de zile ca să reuşim o promovare similară cu cea care i se face anual acestei legende, fără niciun ban din partea noastră, în lumea întreagă".
„Părintele Dracula" vrea să luăm în serios asocierea cu Transilvania
„Nu ne vom permite niciodată să investim în promovarea noastră turistică la nivelul la care se investeşte în Dracula la nivel mondial şi atunci ar trebui doar să ne asociem cu legenda sa şi să aducem turiştii pe urmele sale de poveste, acolo unde imaginarul se întâlneşte cu istoria", se arată în comunicatul FPTS.
„Este timpul să luăm în serios asocierea noastră ca brand turistic cu personajul Dracula, dacă vrem să profităm de cei 1,5 miliarde de vizitatori ai Google care văd astăzi descrierea vizuală a poveştii respective, de milioanele de oameni din lumea întreagă care au văzut şi vor viziona în continuare filmul Hotel Transylvania, ca şi toate filmele dedicate faimosului personaj. Asta dacă vrem să oferim lumii din punct de vedere turistic, imagologic şi conceptual ceva unic şi fără concurenţă".