Dumnezeu a creat iubirea. Imagini spectaculoase din natură

13 februarie 2020 20:37   Internațional
Ultima actualizare:

În 14 februarie sărbătorim Valentine’s Day sau Ziua Îndrăgostiţilor. Este momentul în care, indiferent de probleme, ar trebui să ne „îndulcim” agitaţia, nervii sau indiferenţa şi să ne declarăm sentimentele faţă de cei pe care îi iubim. Mai ales că şi natura pare a „conspira”, dar şi animalele, prin propriile forme şi manifestări, la afecţiunea ce poate exista între două inimi.

Cândva, prin Evul Mediu, se credea că în ziua de 14 februarie păsările încep a-şi face cuibul, acesta fiind momentul în care iarna se declara învinsă de soarele blând de primăvară.

De aceea, pornită din zona anglo-saxonă, Valentine’s Day sau Ziua Îndrăgostiţilor a fost asociată cu această zi. „Sloiurile” iernii, chiar şi cele din inimi, prind a se topi şi, ca o nouă şansă, revine la viaţă torentul sentimental ce aduce căldură în inimile oamenilor şi nu numai.

Natura însăşi a creat, parcă special pentru o asemenea sărbătoare a iubirii, insule sau lacuri în forma unei inimi umane ce ne reamintesc de puterea de regenerare a sufletului nostru şi de forţa pe care doar iubirea o poate da chiar şi celui care se consideră cel mai nefericit dintre oameni.

E ziua în care punţile dintre noi şi persoanele dragi pot fi refăcute, reconstruite sau consolidate şi reconfirmate. Nu contează că ni se pare ceva copilăresc - poate nu mai ştim noi să ne arătăm sentimentele - nu contează că vedem mult roz în jurul nostru, în micile cadouri ce se pot oferi azi.

Poate că tocmai de acest roz avem nevoie, cel puţin în această zi, pentru a mai lumina şi încălzi tonurile prea dese de gri întunecat, ca un beton rece, pe care le resimţim în restul zilelor.

Hai să încercăm azi să ne exprimăm sentimentele fără jenă, fără teamă, aşa cum face Universul

Mai multe