”E cel mai trist lucru făcut vreodată!” Povestea emoționantă a unui medic din linia întâi care a ales între religie și pacienți
În lupta cu noul coronavirusul, mulți dintre medicii din prima linie fac tot posibilul să își ajute pacienții. Unii renunță chiar la convingerile religioase pentru a-și onora jurământul lui Hippocrate. Un astfel de exemplu este și Sanjeet Singh Saluja este medicul echipei Montreal Impact și totodată unul dintre cei aflați în linia întâi în lupta cu COVID-19 în orașul canadian. În timpul pandemiei el a fost nevoit să își tundă barba pentru a fi alături de pacienți.
”Sănătatea pacienţilor va fi pentru mine obligaţie sacră (...)Nu voi îngădui să se interpună între datoria mea şi pacient consideraţii de naţionalitate, rasă, religie, partid sau stare socială”, se arată în jurământul pe care toți medicii îl spun atunci când termină facultatea de medicină. Sunt mulți care uită ce au spus cu lacrimi de emoție în ochi. Alții încă respectă fiecare cuvânt ca pe o literă de lege.
În timpul pandemiei de coronavirus, medicul Sanjeet Singh Saluja de la Universitatea McGill a fost pus în fața unei ”întrebări existențiale”: să se bărbierească sau nu?
Adept al religiei Sikh, doctorul Saluja ar trebui, la fel ca orice alt practicant al acestei credințe, să își lase părul să crească, ”din respect pentru perfecțiunea creației lui Dumnezeu”. Bărbații Sikh nu se tund și nu își rad părul facial, scrie Digisport.ro.
”Este o parte esențială a religiei noastre. E parte a identității mele”, a explicat medicul, în presa din Canada. Barba nu îi permitea lui Saluja să poarte masca N-95, utilizată de cei din domeniul sănătății pentru a se feri de virus. ”Pentru a funcționa eficient, N-95 are nevoie de o etanșare adecvată. Dacă ai barbă, chiar și puțin păr facial, ea nu poate fi utilizată”, a povestit doctorul.
Pe timp de pandemie, toți medicii au fost nevoiți să se bărbierească în fiecare zi, chiar înainte să intre în schimb.
Sanjeet Singh Saluja a ales însă să aibă grijă de pacienții săi. ”Am văzut întotdeauna munca mea ca pe o șansă de a îndeplini așteptările credinței mele”, a spus el.
Când a ales să își bărbierească barba, pe 30 martie, medicul spune că a făcut acest gest simțind un sentiment de obligație față de colegii lui. A fost pentru prima oară când a făcut acest lucru.
”A fost cel mai greu lucru pe care l-am făcut vreodată”, a povestit el. Fratele lui Saluja, medic neurochirug, a procedat la fel. ”Știu că am luat decizia corectă. Dar există și o tristețe extraordinară. E cel mai trist lucru pe care l-am făcut vreodată. La mai bine de o lună de atunci, am încă probleme să mă privesc în oglindă”, a încheiat medicul.
Și în România sunt medici care au ales să aibă grijă de pacienți, lăsând acasă familii îngrijorate. Mulți dintre ei s-au și îmbolnăvit. Unii s-au făut bine, alții au pierdut lupta cu virusul. Au fost și cazuri care, de frică, au lăsat totul baltă și au ales să se protejeze pe ei.
Citește și: