E una dintre cele mai provocatoare probleme! Poţi să o rezolvi?

2 decembrie 2015 7:11   Internațional
Ultima actualizare:

Numerele din imagine le pun probleme și celor mai pricepuți în „artele” matematicii. Oricât de multă experiență ai avea în rezolvarea unor astfel de probleme, tot îți va lua ceva timp să îi dai de cap celei de mai sus. Totuși, nu dispera, pentru că soluția poate fi găsită destul de simplu dacă îți eliberezi mintea și lași să lucreze în ritmul ei, fără să te complici.

De la cele mai complicate și complexe calcule, vei ajunge la operații simple, pe care nu credeai că le-ai putea folosi în rezolvarea acestei probleme. Cu toate acestea, trebuie să ai o memorie foarte bună, întrucât calculele pe care va trebui să le faci, chiar dacă nu sunt complicate, te forțează fie să reții foarte multe numere, fie să le notezi. Noi îți dăm un indiciu, fiecare număr este adunat cu unul par.

Dacă tot nu te-ai convins despre ceea ce trebuie să faci, iată cum să rezolvi problema: 5 urmează după 1 pentru că 1 + 4 = 5. Astfel, fiecare număr din șir trebuie adunat cu dublul numărului par cu care a fost adunat cel anterior. Ți se pare complicat? Uite: 5 + (2 x 4) = 5 + 8 = 13. 13 + (2 x 8) = 13 + 16 = 29. 29 + (2 x 16) = 29 + 32 = 61. 61 + (2 x 32) = 61 + 64 = 125. 125 + (64 x 2) = 125 + 128 = 253, aceasta fiind soluția pe care o căutai. 

Mai multe