Ea a fost marea iubire a lui Fidel Castro
A primit misiunea să-l omoare, dar s-a îndrăgostit de el! Marita Lorenz a trăit o poveste de dragoste incendiară cu Fidel Castro. Fosta spioană a povestit că s-au iubit la nebunie şi plânge că acesta a murit.
Supranumită “Mata Hari a Caraibelor”, Marita Lorenz (76 de ani) e în stare de şoc de când a aflat că Fidel Castro a murit vineri, 25 noiembrie, la 90 de ani. Născută dintr-un tată german şi o mamă americancă, fosta spioană susţine că a fost trimisă la Havana de CIA să-l ucidă pe liderul cubanez, pe când avea doar 19 ani. I s-au dat nişte pilule să i le pună în băutură, ca să-l otrăvească. Însă ea s-a îndrăgostit de el. El i-a spus direct că ştie că a venit să-l ucidă. A scos un pistol şi a îndemnat-o să-l împuşte. Desigur, ea nu l-a omorât. “Mi-a zis, eu sunt Cuba şi tu de acum eşti Prima Doamnă”. Marita a rămas însărcinată şi, după câteva luni, i s-a dat un pahar de lapte şi s-a prăbuşit. A fost otrăvită, dar nu a ştiut niciodată de cine. Ea susţine că CIA ar fi vrut s-o despartă de Fidel şi că nu-şi mai aminteşte decât că s-a trezit bolnavă la New York.
Fidel Castro a condus Cuba ca premier între 1959-1976 şi apoi ca preşedinte, din 1976 până în 2008. A răsturnat dictatura lui Fulgencio Batista şi a transformat Cuba în primul stat comunist din emisfera vestică. A fost unul dintre cei vânaţi oameni din istorie. A scăpat din 638 de atentate şi a sfidat 11 preşedinţi americani. Revoluţionar marxist-leninist, lui Castro i-a plăcut să trăiască în lux. A avut două neveste, Mirta, între 1948-1955 şi Dalia din 1980, până în prezent, şi cel puţin 10 copii. Ian Halperin, regizorul unui film documentar despre Castro, susţine că prin patul acestuia au trecut peste 35.000 de femei.