Ea e moştenitoarea tronului Spaniei! La numai 12 ani, prinţesa Leonor a fost decorată

1 februarie 2018 11:43   Internațional
Ultima actualizare:

Leonor de Borbón y Ortiz, fiica cea mare a regelui Spaniei, Felipe al VI-lea, şi a reginei Letizia a fost decorată recent cu cel mai înalt ordin al regatului spaniol diin secolul XV până astăzi, Toison d'Or.

Din 2014, Leonor este prinţesa moştenitoare a tronului Spaniei. Fiica cea mare a regelui Felipe al VI-lea şi a soţiei sale, regina Letizia, este prinţesă de Asturia de la vârsta de 8 ani.

Ea a fost decorată cu ordinul Toison d'Or de tatăl ei şi de bunicul ei, Juan Carlos I, care a fost rege al Spaniei din 1975 până în 2014, la Palatul Regal. În prezenţa mamei şi a bunicii, reginele Letizia şi Sofia, Leonor de Borbón y Ortiz a primit distincţia supremă. Fetiţa de 12 ani nu a ţinut nici un discurs. “Toate acţiunile tale vor trebui să se ghideze după cel mai mare simţ al demnităţii şi exemplarităţii, onestităţii şi integrităţii, simţul de renunţare şi sacrificiu şi devotamentul fără rezervă pentru ţara şi poporul tău”, a spus tatăl ei, regele Felipe. Intimidată de ceremonie, Leonor nu a uitat totuşi să facă reverenţe tatălui şi bunicului său la sosirea la Palatul Regal.

Mai multe