Egipteni creştini decapitaţi de ISIS

16 februarie 2015 11:09   Internațional
Ultima actualizare:

Gruparea Stat Islamic a decapitat 21 de egipteni de confesiune creştină, răpiţi din Libia, potrivit dailymail.co.uk.

Gruparea jihadistă a publicat un clip pe internet în care militanţi ISIS, îmbrăcaţi în negru, duc captivii pe o plajă. Victimele poartă deja binecunoscuta uniformă portocalie a deţinuţilor ISIS. 

Cei 21 de bărbaţi sunt aliniaţi pe plajă, iar apoi decapitaţi, scrie dailymail.co.uk. 

Imaginiile sunt însoţite de cuvintele: "Oameni ai crucii, adepţi ai bisercii egiptene ostile". Înaintea decapitărilor, un militant ISIS stă cu un cuţit în mâna şi spune: "Siguranţa pentru cruciaţii voştri e doar un vis". 

Egiptul a lansat un atac aerian asupra teritoriilor ISIS

Egipt a reacţionat deja, iar avioane de luptă au atacat ţinte ISIS luni, confrom AP. Un purtător de cuvânt al Forţelor Armate Egiptene a confirmat atacul şi a declarat că au fost atacate depozite de arme şi tabere de antrenament "pentru a răzbuna vârstarea de sânge". 

La 12 ianuarie, aripa libiană a grupării extremiste sunnite a anunţat că deţine ostatici 21 de egipteni de confesiune creştină. Muncitori imigranţi, ei au fost răpiţi în oraşul Sirt, în nordul Libiei, aflat sub controlul grupărilor islamiste.

ISIS a anunţat că ei au fost răpiţi pentru a răzbuna soarta femeilor musulmane "torturate şi ucise de către Biserica (Ortodoxă) Coptă din Egipt".

Guvernul egiptean şi-a avertizat cetăţenii să nu călătorească în Libia, însă mulţi dintre ei pleacă în ţara vecină pentru a găsi un loc de muncă.

Oficialii internaţionali au condamnat public "actul barbar"

Secretarul de stat american John Kerry a oferit condoleanţe Egiptului duminică seară. El a purtat o discuţie cu ministrul de externe egiptean în care a condamnat actul ISIS, potrivit buzzfeed.com.

Un purtător de cuvânt al Casei Albe a declarat că gestul ISIS e un "act barbar": "Statele Unite condamnă uciderea laşă şi oribilă a 21 de cetăţeni egipteni pe teritoriul din Libia al ISIS. Barbarismul ISIS nu cunoaşte limite". 

Prim-ministrul englez, David Cameron, a condamnat şi el decapitarea: "Uciderea celor 21 de egipteni creştini e un act crud şi barbar. Nu vom ceda în lupta noastra împotriva terorismului şi a extremismului". 

Mai multe