Ei sunt cei 5 care ne conduc lumea

7 noiembrie 2015 21:10   Internațional
Ultima actualizare:

Conduc destinele a peste 3,1 miliarde de suflete! Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, e cel mai puternic om din lume, potrivit “Forbes”. El este urmat de Angela Merkel, Barack Obama, Papa Francisc şi Xi Jinping.

Toată lumea s-ar fi aşteptat ca preşedintele SUA, Barack Obama, să fie cel mai puternic om al planetei. Surpriza face ca acesta să se claseze abia pe locul 3 în clasament, mai jos cu o poziţie faţă de anul trecut. Putin este cel mai tare pământean pentru al treilea an consecutiv. Şi asta deoarece “continuă să dovedească faptul că este una dintre puţinele persoane din lume care îşi permite să facă orice doreşte”, explică revista.

Popularitatea lui nu a fost ştirbită nici de sancţiunile internaţionale care i s-au impus din cauza anexării Crimeei, nici de susţinerea proruşilor în ciocnirile din Ucraina. Acţiunea sa, în forţă, în Siria, împotriva militanţilor din Statul Islamic, demarată la sfârşitul lui septembrie, a întărit influenţa sa internaţională.

A doua persoană cea mai importantă de pe planetă e o femeie, cancelarul german Angela Merkel. Ea a urcat trei poziţii faţă de anul trecut, ba chiar a reuşit să-l surclaseze pe preşedintele american Barack Obama. Modul în care a abordat criza refugiaţilor în Europa i-a adus un plus de notorietate. Ea a reuşit să-şi menţină funcţia de 10 ani de zile, timp în care a schimbat 3 preşedinţi, Horst Köhler, Christian Wulff şi Joachim Gauck.

Locul 2: Angela Merkel

  • Vârstă: 61 de ani
  • Cancelarul Germaniei
  • A absolvit Facultatea de Fizică
  • Conduce 80,62 milioane de oameni
  • În funcţie din 2005
  • Buget de care dispune: 3,673 trilioane $
  • Preşedintele american Barack Obama nu s-a remarcat în mod special pe plan mondial, anul acesta, de aceea a pierdut un loc în clasament.

Locul 3: Barack Obama

  • Vârstă: 54 de ani
  • Preşedintele SUA
  • A absolvit Facultatea de Drept
  • Conduce 318. 626. 220 de oameni
  • În funcţie din 2009
  • Buget de care dispune: 71.528.780.110.000 de dolari
  • Papa Francisc şi-a păstrat locul 4, fiind la fel de activ şi de popular ca şi în 2014.

Locul 4: Papa Francisc

  • Vârstă: 78 de ani
  • Liderul Bisericii Catolice
  • A absolvit Facultatea de Filozofie, Facultatea de Literatură şi Psihologie, Facultatea de Teologie
  • Conduce 1,2 miliarde de oameni
  • În funcţie din 2013
  • Buget de care dispune: Peste 170 miliarde $
  • Liderul chinez, Xi Jinping, a pierdut două locuri în clasament faţă de anul trecut, chiar dacă ţara sa este pe cale de a întrece SUA, drept cea mai mare putere a lumii.

Locul 5: Xi Jinping

  • Vârstă: 62 de ani
  • Preşedintele Chinei
  • A absolvit Facultatea de Chimie, Facultatea de Filosofie Marxistă
  • Conduce 1,357 miliarde de oameni
  • În funcţie din 2013
  • Buget de care dispune: 9,24 trilioane $
  • Topul celor mai puternici oameni din lume este alcătuit de prestigioasa revistă “Forbes” şi cuprinde 73 de persoane, câte una la fiecare 100 de milioane de persoane de pe Terra, care e populată de 7 miliarde de oameni. Cei cinci cei mai puternici oameni de pe glob, Vladimir Putin, Angela Merkel, Barack Obama, Papa Francisc şi Xi Jinping, conduc 3.199.746.220 de persoane, adică aproape jumătate din suflarea planetei. Topul este publicat în fiecare an în noiembrie. Câţiva factori sunt luaţi în seamă în selectarea celor 73, cum ar fi banii pe care îi controlează, numărul de oameni pe care îi conduc, sfera lor de influenţă şi cât de activ îşi exercită puterea.
Mai multe