Ele împart averea de 7 miliarde $ a «tatălui iPhone»

7 octombrie 2011 15:46   Internațional
Ultima actualizare:

Uriaşa avere a fondatorului Apple, Steve Jobs, urmează să fie împărţită între trei femei: soţia, sora şi fiica din flori. Cel puţin aşa speculează presa americană. Cât va primi fiecare e încă un mister.

Averea "tatălui iPhone", Steve Jobs, a fost estimată de Forbes la 7 miliarde de dolari, cea mai mare parte fiind constituită din acţiuni la Walt Disney şi Apple.

După ce a fost răpus de cancerul la pancreas, acum trei zile, toată lumea este curioasă cum se va împărţi aceasta.

Inventatorul era căsătorit, din 1991, cu Laurene Powell, care i-a dăruit un fiu şi două fiice, Reed (20 de ani), Erin (16 ani) şi Eve (13 ani).

Jobs mai avea însă o fată dintr-o relaţie anterioară cu Chrisann Brennan, Lisa Brennan-Jobs, în vârstă de 33 de ani.

Iniţial, Lisa nu a fost recunoscută de tatăl său, însă mai târziu a fost crescută de acesta.

Atât soţia, cât şi cei 4 copii, pe care i-a iubit nespus, nu vor lipsi din testament, în care este precizat cum va fi împărţită imensa avere lăsată de Jobs.

Fondatorul Apple mai are şi o soră naturală, Mona Simpson, o scriitoare de succes în vârstă de 54 de ani. Timp de 32 de ani, Steve şi Mona nu au ştiut unul de altul.

El a fost dat spre adopţie de mamă la scurt timp după naştere, ea a fost abandonată de tată la vârsta de 5 ani.

Amândoi au făcut investigaţii să-şi găsească părinţii şi, aşa, au descoperit că sunt fraţi. Dată fiind apropierea care s-a creat între ei, este de aşteptat ca Jobs să-i lase o parte din moştenire.

Copiii minori nu se vor putea bucura, deocamdată, de fabuloasa moştenire, până la împlinirea vârstei de 21 de ani, potrivit legii americane.

Inventatorul a plasat în 2009 cel puţin trei proprietăţi în administrare privată, încercând să se asigure că succesiunea nu va fi făcută publică după moarte.

Testamentul ar putea preciza că averea este încredinţată unui trust, care se va ocupa de împărţirea acesteia în spatele uşilor închise.

Mii de admiratori ai inventatorului iPhone au depus flori la locuinţa acestuia

Steve Jobs †1955 - 2011

Ocupa locul 110 în topul Forbes al miliardarilor lumii, poziţia 34 în topul celor mai bogaţi americani şi locul 17 în clasamentul Forbes al celor mai puternici oameni din lume.

Mai multe