EMA confirmă o „legătură posibilă” între vaccinul AstraZeneca şi cazuri „foarte rare” de tromboză

7 aprilie 2021 18:21   Internațional
Ultima actualizare:

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) anunţă miercuri că formarea unor cheaguri de sânge este necesar să fie înregistrată drept un efect secundar „foarte rar” al vaccinului AstraZeneca-Oxford, relatează AFP.

EMA a stabilit „o legătură posibilă cu cazuri foarte rare de cheaguri de sânge neobişnuite şi un nivel de trombocite scăzut”, anunţă agenţia cu sediul la Amsterdam într-un comunciat. Însă raportul între beneficii şi riscuri rămâne pozitiv, subliniază agenţia. Agenţia dă asigurări că studii cu privire la siguranţa vaccinului continuă şi că va lua rice decizie necesară, în funcţie de noile date.

Acest comunicat a fost publicat în timpul unei conferinţe de presă la care participă directoarea generală a EMA, Emer Cooke, şi alţi reprezentanţi ai agenţiei. Conferința are loc în urma suspendării  în mai multe ţări europene a folosirii vaccinului, din cauza formării unor cheaguri de sânge, semnalată în mai multe ţări, la persoane vaccinate cu vaccinul AstraZeneca-Oxford, informează news.ro.

Miniştrii Sănătăţii din statele membre UE urmează să se reunească miercuri seara, pentru a face un bilanţ al campaniilor de vaccinare în cele 27 de state membre UE.

EMA anunţa la 18 martie că beneficile vaccinului  AstraZeneca-Oxford continuă să fie mai importante decât riscurile şi că folosirea vaccinului rămâne sigură, după ce mai mai multe ţări au suspendat folosirea vaccinului în cadrul campaniilor lor de vaccinare împotriva covid-19.

Agenţia anunţa atunci că există o legătură posibilă cu aceste cazuri rare de formare a unor cheaguri de sânge şi că urma să-şi actualizeze recomandările cu privire la vaccin în reuniuna Comitetului de securitate de săptămâna aeasta.

Mai multe morți au survenit în urma administrării serului

În Franţa, familia unui bărbat în vârstă de 63 de ani, care a murit în martie în urma unor „tromboze multiple”, după ce a fost vaccinat cu prima doză a vaccinului AstraZeneca-Oxford, a depus plângere împotriva unui autor necunoscut cu privire la „ucidere involuntară”, a anunţat marţi Parchetul din Annecy.

Aceasta nu este însă singura plângere penală din Franţa. O plângere penală asemănătoare a fost depusă la Toulouse, în urma morţii unei femei în vârstă de 38 de ani, iar Parchetul din Nantes a deschis o anchetă preliminară după moartea unui student la Medicină găsit mort după vaccinare. Și în Marea Britanie și-au pierdut viața 7 persoane în urma administrării serului de la AstraZeneca.

Mai multe