Emoţionant! Ce au făcut băieţii salvaţi din peştera din Thailanda după externare

25 iulie 2018 17:09   Internațional
Ultima actualizare:

Au fost la un pas de moarte, dar un miracol i-a ţinut în viaţă. Vorbim despre cazul celor 12 puşti care au rămas blocaţi în peştera Tham Luang, din nordul Thailandei, alături de antrenorul lor de fotbal. Copiii şi bărbatul au scoşi la suprafaţă după o operaţiune dramatică de salvare şi internaţi pentru îngrijiri medicale. După externare, 11 dintre copii salvaţi au găsit un mod inedit de a-i onora pe salvatori.

Antrenorul s-a călugărit, iar 11 băieţi vor trăi precum călugării budişti timp de nouă zile. Ei au îmbrăcat deja veşmintele speciale şi au renunţat la podoaba capilară în cadrul unei ceremonii, scrie The Mirror.

Doar unul dintre băieţi nu a participat la ceremonie. Adul Sam-on are 14 ani şi nu a fost hirotonisit pentru că este creştin. Ceilalţi 11 băieţi sunt de azi novici budiști.

Ei vor petrece următoarele nouă zile în rugăciune, meditaţie şi vor îngriji un temple budist pentru a-i onora pe salvatori. La ceremonie, băieţii au avut lângă ei şi un portret cu Saman Gunan, scafandrul care a murit în timp ce lua parte la misiunea de salvare.

Antrenorul de fotbal, Ekapol Chanthawong (25 de ani), a devenit călugăr, el fiind deja hirotonosit ca novice budist în urmă cu zece ani.

Copiii şi antrenorul de fotbal, blocaţi 18 zile în peşteră

Copiii, cu vârste cuprinse între 11 şi 16 ani şi antrenorul lor în vârstă de 25 de ani au fost declaraţi dispăruţi în data de 23 iunie. Ei au intrat în peştera Tham Luang din masivul muntos Doi Nang Non, din nordul Thailandei, şi au rămas blocaţi după ce o ploaie torenţială a inundat căile de acces. Echipele de salvare i-au găsit, în 2 iulie, slăbiţi din cauza lipsei hranei, însă teferi.

Scafandrii au reușit să-i scoată teferi pe toți cei 12 membri ai echipei de fotbal "Wild Boars" și pe antrenorul lor blocați în peștera inundată din nordul Thailandei. Oprațiunea de salvare a început duminică, 8 iulie, când au fost aduși la suprafață patru băieți. Luni au fost salvați încă patru, iar marți au fost aduși la suprafață ultimii patru și antrenorul lor.

Cum şi-a pierdut viaţa scafandrul erou

Subofiţerul Saman Gunan şi-a pierdut cunoştinţa în drumul său din complexul de peşteri Tham Luang, după ce a livrat provizii copiilor prinşi în subteran de mai bine de 13 zile.  "A trebuit să livreze oxigen, dar nu avea suficient de mult înapoi", a spus un oficial. El a fost scos de prietenul său, dar nu a putut fi salvat.

Mai multe