Emoţionant! Un pompier a adoptat copilul pe care l-a moșit

10 februarie 2017 13:30   Internațional
Ultima actualizare:

În urmă cu cinci ani, viaţa pompierului Marc Hadden avea să se schimbe pentru totdeauna. Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, a ajutat o femeie să nască, fără să știe că peste câteva zile fetița urma să facă parte din familia sa.

“Era o zi normală de noiembrie şi stăteam la masă cu familia mea, apoi a sunat telefonul. Aveam o urgenţă. Când am ajuns cu colegii mei la destinaţie, o femeie se plângea de dureri cumplite de burtă. Urma să nască!”, a povestit pompierul din Myrtle Beach pentru Today.com.

“Când eram pe punctul de a ieși din parcare cu ambulanța, partenerul meu a zis că «Vom aduce acest copil pe lume chiar în acest loc». Nu am avut timp să ne pregătim. Nici măcar nu am apucat să-i tăeim hainele. Până când să facem ceva, Gracie s-a născut, iar eu am luat-o imediat în brațe”, povestește Marc.

Numele de Grace a fost dat de Marc şi soţia sa, Beth, după ce au adoptat fetiţa. Ajuns la spital, Marc a aflat că femeia care tocmai născuse locuia pe străzi şi tocmai din această cauză a dat fetiţa spre adopţie.

Nu a stat pe gânduri şi i-a spus soţiei că vrea să o adopte pe micuţă. Cei doi aveau deja doi copii, dar mai voiau unul, însă Beth nu reuşea să rămână însărcinată.

Fetița a fost luată casă două zile mai târziu. Grace a crescut frumos şi îşi iubeşte enorm familia adoptivă. Marc spune că între el şi Grace există o legătură ce nu poate fi descrisă în cuvinte.

Totul s-a petrecut în urmă cu cinci ani, însă povestea abia acum a ieșit la iveală.

Mai multe