Exclusiv! Bruxelles, sub asediu. Mărturiile șocante ale unui român

22 martie 2016 15:15   Internațional
Ultima actualizare:

Inima Europei a fost zguduită de atentate teroriste, marți (22 martie). Două explozii au avut loc pe aeroportul Zaventem din Bruxelles, iar alte patru la metrou, care s-au soldat cu peste 34 de morți și 150 de răniți. Reporterii Click! au stat de vorbă cu un român care lucrează în capitala Belgiei. Orașul pare pustiu, nu mai sunt oameni pe stradă, după ce poliția le-a interzis să mai iasă din case.

„Nu prea mai sunt oameni pe stradă. Poliția le-a interzis să mai iasă. E cod maxim de alertă generală. Asta înseamnă că sunt blindatele scoase pe străzi, acolo unde sunt instituții publice. La televizor spun că situație este sub control și că autoritățile se așteptau la aceste atentate, dar nu știau când și unde vor avea loc”, a declarat Marius Slusar pentru Click!.

De asemenea, românul susține că media belgiană a relatat despre închiderea aeroportului până pe 6 aprilie. De asemenea, s-a făcut apel pentru donarea de sânge, deoarece este mare nevoie, pentru cei peste 150 de răniți. Rețeaua de telefonie mobilă a fost picată o vreme, după panica generală care s-a creat în urma atentatelor.

„Autoritățile belgiene au găsit centuri cu explozibil și în alte stații de metrou. Teroriștii le-au abandonat deoarece a fost închis tot transportul în comun. Aveau de gând să facă și mai multe atentate”, a mai spus Slusar.

Imaginile groazei de la Bruxelles

Mai multe