Explozie în capitala Ucrainei, de Ziua Independenței: doi răniți
24 august 2017 18:35
Internațional
Ultima actualizare:
O bombă a fost detonată joi, 24 august, în centrul Kievului, capitala Ucrainei. Deflagrația a rănit două persoane, dar polițiștii sunt de părere că este vorba de un act criminal.
Potrivit informațiilor oficiale oferite de autoritățile ucrainene, explozia ar fi fost cauzată de „un dispozitiv necunoscut”, într-un cartier cu locuințe ale oficialilor, inclusiv ale președintelui Ucrainei, precizează Digi 24.
Polițiștii sunt tentați să ia în considerare „pista criminală” în acest caz, cu toate că deflagrația a avut loc chiar în ziua în care Ucraina sărbătorește Ziua Independenței.