Familia Regală britanică o seda pe Prințesa Diana? Detalii șocante despre viața ei

1 aprilie 2017 21:26   Internațional
Ultima actualizare:

În ciuda faptului că în fotografii păreau mereu fericiți, Prințul Charles și Prințesa Diana nu au avut o căsnicie cum mulți ar fi crezut. Din cauza neînțelegerilor, Diana devenise instabilă psihic chiar din timpul lunii de miere, când ar fi trebuit să fie cel mai fericit moment al ei.

Bedell Smith este autorul unei cărți biografice despre Prințesa Diana, în care pretinde că face noi dezvăluiri despre viața personală a fostului cuplu regal și mai ales, despre frământările interioare ale celei care a fost atât de regretată după moarte, informează The Mirror.

Diana avea doar 19 ani atunci când l-a întâlnit pe Prințul Charles și a crezut că prinsese potul cel mare până în momentul în care a aflat că prințul ei era îndrăgostit de o altă femeie. Diana căzuse treptat în depresie, căpătase bulimie și chiar începuse să se auto-mutileze, după cum scrie autorul cărții biografice.

Ajunsese într-o stare atât de critică, încât se preconizează că s-ar fi aruncat intenționat peste scări atunci când îl purta în pântece pe Prințul William. Una dintre cele mai șocante descoperiri ale lui Bedell Smith se referă la tulburările mintale ale Dianei, care începuseră să se manifeste încă dinainte de a se căsători cu Charles. Cu doar 24 de ore înainte de a urca pe altar pentru a-și lega destinul de al viitorului soț, Diana s-a simțit atât de rău, încât a avut o criză manifestată prin vărsături. Charles pare să fi neglijat acest aspect și a pus starea ei pe seama emoțiilor dinainte de nuntă.

În adâncul sufletului însă, prințesa era profund afectată de prezența Camillei, cealaltă femeie din viața soțului său. Câțiva ani mai târziu, amanta avea să intre din nou în atenția sa, cu ocazia plecării aranjate a lui Charles în Australia. Diana știa că se ducea la Camilla.

De asemenea, prințesei îi fusese prescris un tratament cu Diazepam, medicament folosit de regulă în tratarea depresiei și anxietății. Ea a refuzat să-l ia pentru că era convinsă, din cauza paranoiei de care suferea, că Familia Regală încerca să o sedeze.

Mariajul lor începea să fie tot mai șubred și singura alinare a Dianei era venirea pe lume a lui William și a lui Harry. În mod bizar, Prințul Harry s-a născut într-o perioadă în care Diana și Charles ajunseseră să dormă în camere separate.

La rândul ei, Prințesa Diana devenise și ea mai acidă și îl tachina periodic pe soțul său, spunându-i „Niciodată nu vei fi rege” și ajunsese să-i interzică să mai țină legătura cu vechi prieteni. I-a cerut la un moment dat să scape și de Harvey, un labrador alb, trimis să locuiască alături de unul dintre consilierii lui Charles.

Căsătoria dintre ei s-a destrămat în cele din urmă, Diana rămânând în continuare foarte populară, majoritatea opiniei publice fiind de partea ei. Pe 28 august 1996, Charles și Diana au divorțat. Peste exact un an mai târziu, ea a murit în acel cumplit accident.

Mai multe