Finlandezii, protest de 12 zile la Helsinki împotriva cerşetorilor din România
Protestatarii, care au venit ieri cu rulotele în faţa Ambasadei României din capitala Finlandei, au de gând să "cerşească" timp de 12 zile, purtând o pancartă pe care scrie: "cerşetor finlandez- ultima opţiune pe piaţa internă".
Ei au făcut şi o pagină specială pe Facebook la care au aderat aproape 18.000 de finlandezi hotărâţi să le susţină cauza. "O parte din ei sunt cu noi aici, alţii au promis că ajung şi vor sta câteva zile. E inadmisibil. Un cerşetor câştigă, în medie, 80 de cenţi pe oră", a spus Olli Kekkonen (32 de ani), unul dintre promotorii acestei mişcări, potrivit presei finlandeze.
Ce cred ei că vor reuşi cu această formă de protest? "Cel puţin vom crea o dezbatere. Vrem să se acorde atenţie şi acestor probleme. În opinia mea, cred că românii ar trebui ajutaţi în ţara lor de origine. UE ar trebui să se implice la îmbunătăţirea condiţiilor cetăţenilor români", a mai spus Kekkonen.