Focuri de armă într-o companie din SUA! Un angajat a împușcat 5 persoane

5 iunie 2017 17:34   Internațional
Ultima actualizare:

Orașul Orlando, din Florida (Statele Unite) a fost din nou luat cu asalt. Un angajat al unei companii a pătruns în clădire înarmat și a tras în colegii săi. Au fost ucise cinci persoane.

UPDATE: Unul dintre angajații unui depozit al companiei, care fusese concediat în luna aprilie, s-a întors luni, 5 iunie, la vechiul loc de muncă și a împușcat mortal cinci persoane, informează Reuters. Suspectul, în vârstă de 45 de ani, avea probleme cu legea, dar nu s-au găsit dovezi că ar fi fost afiliat vreunei organizații teroriste. După ce a ucis cei cinci oameni, atacatorul s-a sinucis.

UPDATE: Atacul a avut loc într-o companie producătoare de copertine pentru vehicule, rulote, autoutilitare, autocare şi sport. Mai multe persoane au fost împușcate, dar polițiștii spun că totul este acum sub control. O martoră a tragediei, Shelley Adams, a declarat că sora sa o chemase din toaletă în moemntul în care au început împușcăturile. Striga speriată că șeful ei a fost ucis, informează ABCNews.

Împușcăturile s-au auzit în dimineața zilei de luni, 5 iunie, în estul orașului Orlando, informează sursele locale de presă, conform BBC.

Atacul a avut loc la doar o săptămână după comemorarea victimelor din clubul Pulse din același oraș, unde teroristul Omar Mateen a ucis 49 de persoane.

Autoritățile au securizat zona unde s-au tras focurile de armă, la fața locului aflându-se numeroase echipaje de poliție. Nu se cunoaște momentan numărul exact al victimelor, precizează ABCNews.

Mai multe