Focuri de armă, semnalate într-un campus universitar din Los Angeles

2 octombrie 2017 23:16   Internațional
Ultima actualizare:

Departamentul de poliție din Los Angeles (Statele Unite) investighează un posibil atac armat într-un campus universitar. Autoritățile i-au sfătuit pe cetățeni să se adăpostească în clădiri.

UPDATE 23.17: Poliția din Los Angeles a declarat în mod oficial că nu au fost identificate urme ale unui atac armat. „Niciun pericol pentru comunitate”, s-a scris pe pagina de Twitter a LAPD, departamentul de poliție din Los Angeles.

Mai multe echipaje de poliție au fost trimise în campusul Universității Southern California, după ce au fost semnalate focuri de armă în zonă, informează Latimes.com.

Detectivul Meghan Aquilar a declarat pentru presă că în acest moment nu a fost identificat un atac în desfășurare și nici nu se cunosc până în acest moment detalii despre posibile focuri de armă.

Pentru siguranța localnicilor însă, străzile din zonă au fost evacuate, iar studenții au fost conduși înapoi în universitate.

Mai multe