Fostul ambasador al Vaticanului în Franţa, condamnat pentru agresiuni sexuale. Ce le făcea Luigi Ventura bărbaților la slujbă

16 decembrie 2020 20:29   Internațional
Ultima actualizare:

Fostul ambasador al Vaticanului în Franţa, Luigi Ventura, a fost condamnat, miercuri, la Paris, la opt luni de închisoare cu suspendare pentru agresiuni sexuale asupra a cinci bărbaţi la o reuniune publică în 2018 şi 2019, în timpul exercitării funcţiilor diplomatice.

Tribunalul corecţional din Paris l-a găsit vinovat pe prelatul italian în vârstă de 76 de ani de toate faptele, condamnându-l şi la plata a 13.000 de euro prejudiciu moral pentru patru victime şi 9.000 de euro cheltuieli de judecată.  

Acest caz, care a izbucnit în februarie 2019 în contextul multiplelor scandaluri sexuale care au afectat Biserica Catolică, a determinat Sfântul Scaun să ridice imunitatea nunţiului apostolic, o premieră în istoria modernă a Vaticanului. 

Luigi Ventura, agresiuni sexuale chiar în timpul mai multor ceremonii

O anchetă a fost deschisă după un raport al Primăriei din Paris: una dintre victime a denunţat „mâini pe fese” de trei ori în timpul unei ceremonii de urări pentru diplomaţi. 

Alţi patru bărbaţi s-au adresat justiţiei pentru gesturi similare din partea lui Luigi Ventura între ianuarie 2018 şi februarie 2019. Un bărbat care era pe atunci manager la Primărie a relatat o agresiune sexuală în timpul aceleiaşi ceremonii de urări. Un altul, pe atunci seminarist în vârstă de 20 de ani, a denunţat mai multe atingeri în timpul şi după o slujbă. 

La fel şi un bărbat care participa la o serată franco-italiană într-un hotel de lux din Paris şi un înalt funcţionar în timpul unei reuniuni pregătitoare a G7. Acesta din urmă nu a vrut să depună plângere şi să devină parte civilă. 

Procesul a avut loc pe 10 noiembrie, în absenţa acuzatului, care nu a fost prezent nici pentru decizia de miercuri. La audiere, procurorul a cerut zece luni de închisoare cu suspendare, considerând că agresiunile sexuale au fost stabilite.

A fost însă necesar să se ia în considerare o expertiză care să concluzioneze că discernământul episcopului i-a fost afectat de o „boală cognitivă”. Este vorba despre o condamnare excepţională de un tribunal civil - şi nu de unul de la Vatican - pentru un diplomat al Sfântului Scaun, informează news.ro.

Mai multe