FOTO Doi medici din China bolnavi de COVID-19 s-au trezit din comă cu pielea neagră
Efecte adverse, incredibile. Doi medici din Wuhan (China) grav atinşi de noul coronavirus şi-au revenit din comă, însă au avut o surpriză de proporții. Când s-au trezut aveau pielea complet neagră. Acum imaginile cu ei fac înconjurul lumii.
Medicii Yi Fan şi Hu Weifeng, ambii în vârstă de 42 de ani, au contractat noul coronavirus în ianuarie, în timp ce îngrijeau pacienţi de covid-19 la Spitalul Central din Wuhan, oraşul de unde a izbucnit actuala criză de sănătate, potrivit adevarul.ro.
Cei doi medici au fost conectaţi la ECMO (oxigenarea extracorporală arterio-venoasă cu membrană), un dispozitiv folosit în cazul insuficienţei cardiace sau insuficienţei respiratorii. Cei doi s-au trezit din comă, dar au pielea de culoare neagră.
Se pare că această transformare a rezultat din cauza hematoamelor obţinute între timp ca efect secundar. Medicii chinezi ştiau de acest risc în momentul în care au administrat tratamentul, dar susţin că efectele sunt reversibile.
Intervievat pe patul de spital, Yi Fan spune că se simte mai bine. El recunoaşte că i-a fost frică să moară şi că a avut coşmaruri.
Colegul său Li Wenliang, care a dat alerta în legătură cu noul coronavirus şi a fost sancţionat pentru acest lucru de autorităţi, a decedat în februarie.
Wuhan a fost închis complet de autorităţile chineze după declanşarea epidemiei de coronavirus.
Citește și:
Epidemiile care au decimat omenirea. Coronavirusul, din ce în ce mai răspândit