FOTO EXCLUSIV Românii din Paris s-au înghesuit la vot. «Am stat jumătate de oră la coadă»
Prezenţă consistentă la vot pentru românii stabiliţi în Franţa. La cele două secţii de votare organizate la ambasada şi la consulatul din Paris, la coadă puteai număra, la ora locală 17 (18, ora României), peste 50 de persoane.
"Am stat jumătate de oră la coadă. Sinceră să fiu, nu mă aşteptam, având în vedere că nici francezii nu s-au înghesuit la vot, ca să-şi aleagă europarlamentarii", ne-a declarat Andra (34 de ani). Se pare că pe la cele două secţii de votare organizate la ambasada şi la consulatul din Paris au trecut astăzi câteva sute de români care şi-au exprimat votul.
Şi în ţară, prezenţa la vot este neaşteptat de mare, prin comparaţie cu alegerile europarlamentare organizate în 2009. Numai în Bucureşti, de exemplu, creşterea este de 60%.