FOTO Primul avion cu răniţi a ajuns în România. Aceştia au fost transportaţi la patru spitale din Capitală

25 iunie 2013 14:51   Internațional
Ultima actualizare:

Victimele accidentului din Muntenegru au ajuns în ţară. Primul avion cu răniţii grav care au nevoie de terapie intensivă a aterizat la baza militară 90 Otopeni, marţi, în jurul orei 17.45.  

Pe aeroport, ambulanţele au aşteptat să preia persoanele rănite si să le transporte la spitalele din Capitală. Este vorba despre 11 răniţi: zece provin din accidentul de autocar, iar al 11-lea este o fată rănită grav în alt accident şi găsită în spitalul din Podgorica. Din datele medicilor, trei persoane sunt intubate, iar celelalte sunt conştiente.

Au fost organizate patru transporturi ale răniţilor.

Prima ambulanţă a plecat la ora 18.05, spre spitalul de urgenţă Floreasca, cu trei pacienţi.

A doua ambulanţă, tot cu trei răniţi, a plecat la ora 18.15, spre aceeaşi unitate medicală.

La Spitalul Universitar, în jurul orei 18.35, a plecat a treia ambulanţă, tot cu trei pacienţi.

Ultimul transport, programat pentru 18.50, are doi pacienţi în stare foarte gravă. Unul dintre ei trebuia să ajungă la spitalul Bagdasar, având fractură de coloană; celalalt, la spitalul Elias.

La baza militară 90 Otopeni a fost amplasat şi un spital mobil, pentru nevoie extreme. 

Mai multe