Fotomodele saudite, arestate după ce au făcut o simplă poză. Ce imagine i-a enervat pe oficiali

24 octombrie 2016 11:49   Internațional
Ultima actualizare:

Cu toții știm cât de austere sunt legile în Arabia Saudită și orice simplă abatere, chiar și din neatenție, poate fi aspru pedepsită. Mai multe fotomodele au fost arestate după ce s-au fotografiat lângă un bolid de lux la o expoziție de mașini.

Imaginea cu cele șase saudite superbe a ajuns pe rețelele de socializare, potrivit Metro.co.uk, întrucât organizatorii evenimentului celebrau cea de-a zecea aniversare a expoziției de mașini de lux. Cum este obiceiul la astfel de spectacole, fotomodelele sunt nelipsite, sporind atractivitatea motoarelor puternice.

Nu va imaginați însă că cele șase tinere erau îmbrăcate sumar, ca majoritatea bombelor sexy care pozează în ipostaze provocatoare pe capota bolizilor de lux. Ele purtau veșmântul tradițional saudit, astfel că pentru un occidental, nu ar fi părut nimic neobișnuit – poate doar că erau obligate să-și ascundă prea mult frumusețea.

Regatul Arabiei Saudite pedepsește însă afișarea femeilor în astfel de ipostaze, acuzându-le că au încălcat principiile tradiționale islamice. Autoritățile au pus în vedere organizatorilor evenimentului ca data viitoare să respecte cu strictețe legile musulmane.

Mai multe