Franța a adus un omagiu victimelor din atentatul de la Nisa

15 octombrie 2016 12:32   Internațional
Ultima actualizare:

Sâmbătă, 15 octombrie, la Nisa, în Franța, a avut loc ceremonia de comemorare a victimelor din atentatul care s-a petrecut în urmă cu trei luni în acest oraș, chiar de Ziua Națională a Franței.

Președintele francez, Francois Hollande, și alți oficiali de stat s-au întrunit în cadrul unei ceremonii solemne prin care a fost adus un omagiu în memoria celor care au murit sau au fost răniți pe 14 iulie la Nisa.

Evenimentul ar fi trebuit să aibă loc vineri, 14 octombrie, când s-au împlinit exact trei luni de la cumplitul atentat, dar a fost amânat din cauza condițiilor meteo nefavorabile, informează Știri pe surse. Ceremonia a fost organizată la inițiativa unor asociații și a rudelor victimelor, în timp ce mai mulți locuitori ai Nisei au cerut conducerii să realizeze acest eveniment.

Pe 14 iulie, chiar de Ziua Națională a Franței, 86 de persoane au fost ucise și alte 300 rănite după ce un tunisian a intrat cu un camion de mare tonaj direct în mulțimea de oameni adunată să admire spectacolul de artificii de pe „Promenade des Anglais”. Unele dintre victimele atentatului, revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic, proveneau din 19 țări diferite, printre care și România.

Mai multe