Franța ia noi măsuri drastice, iar numărul îmbolnăvirilor crește. 32.000 de decese, de la începutul pandemiei

5 octombrie 2020 14:28   Internațional
Ultima actualizare:

Un al doilea val al pandemiei de coronavirus loveste Franța din plin. Numărul îmbolnăvirilor crește considerabil de la o zi la alta, iar numărul persoanelor decedate a ajuns la 32.000. În aceste condiții, autoritățile au luat o serie de măsuri radicale pentru prevenirea răspândirii virusului.

Barurile vor fi închise începând de marți în Paris și în zona metropolitană pentru două săptămâni, a declarat luni prefectul poliției pariziene, care a anunțat o serie de noi restricții pentru a face față avansului epidemiei de Covid-19.

Pentru centrele comerciale și marile magazine se va impune un "prag" legat de "numărul de persoane care se pot încrucișa" în aceste spații, a precizat el. Astfel, magazinele "vor trebui să primească maxim un client pentru patru metri pătrați"."Târgurile" și "centrele de expoziții" se vor închide de asemenea, ceea ce înseamnă că în următoarele 14 zile nu se vor putea organiza congrese, reuniuni profesionale sau spectacole de circ.

În ceea ce privește activitățile sportive, piscinele vor fi închise de marți pentru adulți, dar rămân deschise pentru minori "fie că este vorba de un cadru școlar, asociativ sau privat", a explicat acesta. 

Pe de altă parte, stadioanele, terenurile de antrenament "vor putea rămâne deschise cu condiția să reunească mai puțin de 1.000 de persoane sau 50% din capacitatea maximală dacă ea este inferioară acestei cifre de 1.000 de persoane", a mai spus oficialul francez, potrivit Hotnews.ro.

Numărul îmbolnăvirilor crește îngrijorător în Franța 

Franța a raportat sâmbătă seară aproape 17.000 de infecții noi cu coronavirus, un nou record zilnic, cifra fiind cu aproximativ 5.000 mai mare decât cea anunțată vineri, transmite Reuters. Astfel, numărul infecțiilor a urcat cu 16.972, până la un total de 606.625. Precedentul record, de 16.096, fusese consemnat săptămâna trecută.Numărul deceselor asociate cu Covi-19 a crescut cu 49, până la 32.198. În ultimele șapte zile au fost spitalizate 4.087 persoane, 849 dintre ele la terapie intensivă. Procentul de teste pozitive a crescut sâmbătă la 7,9%, față de 7,7% vineri.

Mai multe