Fumul degajat de incendiul de la Cernobîl nu ajunge în România. Focul a fost stins VIDEO

29 aprilie 2015 21:04   Internațional
Ultima actualizare:

Fumul degajat de incendiul de la Cernobîl nu va ajunge în România, în următoarele 72 de ore, focul fiind localizat şi stins de autorităţile ucrainiene, a anunţat ministrul Mediului Graţiela Gavrilescu, după întrunirea Comitetului ministerial de urgenţă.

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, monitorizează prin Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului nivelul de radioactivitate al factorilor de mediu, a mai spus Gavrilescu, precizând că, până acum, aceste valori sunt de aproximativ cinci ori mai mici decât limitele admise. "Am dispus, în cadrul Comitetului, supravegherea atentă a monitorizării continue a nivelului de radioactivitate şi în următoarele zile. În acelaşi timp, vă informez că, potrivit informaţiilor primite de la Ministerul Afacerilor Externe, în zona Centralei de la Cernobîl, precum şi în zona Kievului, nu au fost depăşite valorile maxim admisibile pentru emisiile radioactive. Potrivit informării MAE, incendiul extins pe o suprafaţă de 320 de hectare a fost localizat şi stopat de autorităţile ucrainiene", a mai declarat ministrul Mediului, conform Mediafax.

Incendiul a izbucnit în zona interzisă din jurul centralei nucleare de la Cernobîl

Comitetul de urgenţă al Ministerului Mediului s-a întrunit de la ora 17.00, pentru a discuta situaţia de la Cernobîl, unde un incendiu a izbucnit, marţi, în zona interzisă din jurul centralei nucleare. Incendiul de pădure a izbucnit marţi în nordul Ucrainei, riscând să se extindă spre centrala nucleară Cernobîl, dezafectată şi izolată în urma accidentului industrial din anul 1986. Ministrul ucrainean de Interne, Arsen Avakov, scria miercuri pe Facebook că membrii Gărzii Naţionale ucrainene patrulau în pădurile din nordul ţării din cauza suspiciunii declanşării intenţionate a incendiului, potrivit Interfax Ucraina.

Potrivit lui Avakov, incendiul care a izbucnit marţi în zona interzisă din jurul centralei nucleare Cernobîl a fost cel mai mare din 1992. Acesta se afla la 20 de kilometri distanţă de centrală, dar depozitul cu combustibil folosit era situat la doar cinci kilometri.

Mai multe