George Bush senior și soția sa, internați în spital
Fostul președinte american George H.W. Bush și Barbara, soția lui, sunt internați în spital, a anunțat purtătorul de cuvânt al familiei.
Cel de-al 41-lea președinte al SUA a fost spitalizat sâmbătă, 14 ianuarie, în Houston, din cauza unei probleme respiratorii acute. Medicii au fost nevoiți să realizeze o procedură prin care i-au protejat și eliberat căile respiratorii. George Bush a fost sedat pe parcursul intervenției, notează CNN, și răspunde bine la tratamente.
Barbara Bush, fostă Primă Doamnă, a ajuns la spital miercuri dimineață, 18 ianuarie, din motive de precauție, după ce a început să tușească foarte tare și a acuzat stări de oboseală
George H.W. Bush Sr. a fost președintele Americii în perioada 1989-1993, iar fiul său a câştigat ulterior două mandate succesive în perioada 2000-2008 la Casa Albă.