George Floyd, înmormântat ca un erou. Mii de oameni au venit la funeraliile bărbatului afro-american ucis de un poliţist alb

9 iunie 2020 21:01   Internațional
Ultima actualizare:

Mii de persoane au stat la coadă pentru a se reculege la sicriul lui George Floyd, printre care şi politişti. În acest timp, protestele împotriva rasismului, pe care le-a declanşat, continuă în toată lumea.

Bărbatul de culoare, de 46 de ani, care a murit în timp ce era arestat, în ziua de 25 mai 2020, în Minneapolis, a fost înmormântat, marţi, 9 iunie,, ca un erou în Houston, oraşul în care a copilărit, alături de mama sa.

Familia şi prietenii l-au condus pe ultimul drum, alături de politicieni şi celebrităţi. Canditatul democrat la alegerile prezidenţiale, Joe Biden, a ţinut un discurs prin videoconferinţă în timpul slujbei, iar actorii Jamie Foxx şi Channing Tatum au fost şi ei prezenţi în sală.

Ceremonia a fost una privată. Afară, însă, sute de oameni s-au adunat cu pancarde cu mesaje precum "Vieţile de culoare contează" sau "Suntem împreună datorită lui George Floyd". Poliţişti din cadrul Universităţii de Sud din Texas, prima universitate afro-americană, au stat de veghe la uşile bisericii, cu maşti de protecţie cu chipul lui Floyd.

La funeralii s-a impus restricţia de a participa maximum de 500 persoane, dar mii de oameni au fost prezenţi la priveghiul din faţa bisericii care a avut loc pe 8 iunie, iar slujbe au fost ţinute şi în Minneapolis, pe 4 iunie şi în Carolina de Nord, pe 6 iunie. 

Floyd a murit în timp ce un poliţist a stat cu genunchiul pe ceafa lui timp de aproape nouă minute. Poliţistul Derek Chauvin (44 de ani), care l-a omorât, în timpul arestării, pentru că ar fi folosit o bancnotă falsă la cumpărături, riscă până la 25 de ani închisoare. Justiţia i-a fixat o cauţiune de 1,23 milioane $, dacă vrea să fie liber până la proces.

Mai multe