Germania ar putea prelungi restricţiile Covid-19 până în primăvară
Restricţiile în lupta împotriva Covid-19 ar putea fi prelungite până în primăvară în Germania, avertizează ministrul german al Economiei Peter Altmaier într-un interviu acordat cotidianului Die Welt.
”Avem trei sau patru luni lungi de iarnă în faţa noastră”, declară Peter Altmaier. ”Multe vor depinde” de momentul sosirii vaccinurilor, apreciază el.
Însă ”este posibil ca restricţiile să continue în primele luni ale lui 2021”, avertizează ministrul.
Germania - care a rezistat mai bine pandemiei decât numeroşi vecini, întâmpină în prezent dificultăţi în oprirea valului doi al Covid-19 - a deecis miercuri să înăsprească măsurile în lupta împotriva virusului SARS-Cov-2.
Obiectivul acestor măsuri este să reducă şi mai mult contactele, până la începutul lui ianuarie, limitând la cinci numărul participanţillor la reuniuni familiale, de exemplu, cu excepţia perioadei sărbătorilor de la sfârşitul anului.
Cancelarul Angela Merkel a justificat în faţa deputaţilor această nouă înăsprire evocând un nivel în continuare ”prea mare” al infectărilor cu noul coronavirus, în timp ce acestea sunt pe cale ”să scadă cu mare viteză în anumite ţări vecine”, a subliniat ea, fără să dea nume.
Franţa - care a reintrat în noiembrie într-o izolare mai dură decât cea din Germania - se află între ţările în care numărul cazurilor zilnice a scăzut puternic. Ea a decis să relaxeze în mod treptat restricţiile.
În Germania, numărul noilor cazuri zilnice a depăşit 21.000 sâmbătă, iar al morţilor din cauza Covid-19 a crescut în ultimele 24 de ore cu 379, la 15.965, potrivit Instituluide boli infecţioase Robert Koch.