Germania suspendă vaccinarea împotriva COVID-19 cu AstraZeneca
Germania a suspendat luni utitlizarea vaccinului împotriva covid-19 al laboratorului britanic-suedez AstraZeneca „cu titlu preventiv”, în urma semnalării unor efecte secundare, a anunţat Ministerul german al Sănătăţii, dupăo serie de alte suspendări. între altele în ţări ca Danemarca, Irlanda şi Olanda, relatează AFP.
Institutul Paul-Ehrlich, care consiliază Guvernul Angelei Merkel, „consideră că sunt necesare (alte) examene”, în urma unor cazuri în care s-au format cheaguri de sânge la persoane vaccinate în Europa, a anunţat un purtător de cuvâînt al ministerului, după ce alte state UE au luat deja această măsură.
Regiunea Piemont, din nord-vestul Italiei, a decis, duminică, suspendarea administrării vaccinului AstraZeneca, după ce un profesor a murit la o zi după ce a fost vaccinat, au anunţat autorităţile sanitare regionale, potrivit AFP.
„Este vorba de o măsură de extremă precauţie, în aşteptarea verificărilor cu privire la existenţa unei legături de cauzalitate între vaccinare şi deces”, a explicat Luigi Genesio Icardi, consilier pentru sănătate în Piemont.