Gerul a pustiit un oraş întreg: imagini apocaliptice cu apartamente înghiţite de gheaţă şi un mare deşert alb
Scene apocaliptice în orăşelul Vorkuta! Apartamente întregi înghiţite de gheaţă, blocuri pustiite şi un mare deşert alb, aşa arată fostul oraş minier din regiunea Sementnozavodski, acum, în 2021.
Oraşul gheţii şi al disperării, aşa a fost numit Vorkuta, care a fost abandonat de toţi locuitorii în urmă cu aproape 10 ani. Înarmat cu un aparat de fotografiat, un reporter s-a plimbat prin oraşul pustiit de gheaţă, lângă care a fost construită una dintre cele mai temute închisori din Gulagul lui Stalin.
Scene post-apocaliptice s-au derulat în faţa obiectivului şi singurul din deşertul de gheaţă era şuieratul sălbatic al crivăţului nemilos. Bucătării îngheţate, lustre îmbrăcate în cristale de gheaţă, scări de bloc transformate într-un derdeluş pentru fulgii de nea, aşa arătau locurile în care în urmă cu mai bine de 10 ani răsunau râsete de copii. Oraşul a fost părăsit de ultimul locuitor în 2013, dar căminele culturale, cinematografele, localurile şi teatrele au început să se închidă începând din 2009. Asta după ce mina de cărbune din apropierea oraşului minier populat odinioară de aproximativ 70.500 de locuitori a fost închisă, informează The Guardian.
Acum doar cele aproape 100 de camionete care lucrau la mină mai marchează în imensul ocean de zăpadă locul care a fost odinioară vârful de lance al industriei sovietice. Oraşul a fost pustiit de vremea ostilă, de temperaturile de -50⁰C în timpul iernii şi de depresia care i-a făcut pe locuitori să migreze către zone în care viaţa lor putea căpăta un sens. Când au plecat, oamenii din Vorkuta nu au luat cu ei mobila, păturile, hainele sau vesela.
Toate acestea au fost înghiţite de valul de omăt care le-a pătruns în locuinţe imediat după plecarea lor. Stalagmite şi stalactite de gheaţă sălăşluiesc acum în dormitoarele copiilor, iar băile specifice blocurilor comuniste au devenit lăcaşuri de gheaţă.