Gimnasta îi face lui Vladimir Putin al treilea copil?

13 martie 2015 20:56   Internațional
Ultima actualizare:

Şoc! Putin va deveni tătic la 62 de ani. Fosta gimnastă Alina Kabaeva s-ar pregăti să-i nască al treilea copil la o clinică privată din Cantonul elveţian Ticino, potrivit ziarului Blick.

Toată lumea l-a dat dispărut pe liderul de la Kremlin, însă Vladimir Putin se pregăteşte să schimbe scutece a cincea oară. Preşedintele rus va deveni din nou tătic la 62 de ani, potrivit presei elveţiene. Partenera lui de viaţă, fosta gimnastă Alina Kabaeva, în vârstă de 31 de ani, ar urma să nască în secret la o clinică privată din Elveţia, lasă să se înţeleagă ziarul Blick.

Acesta ar fi al treilea copil pe care i-l face lui Vladimir Putin. Cei doi au deja împreună un băiat, Dmitri, născut în 2009, şi o fată, născută în 2012, la o clinică prestigioasă din SUA. Putin nu a mai fost văzut în public din 5 martie şi deja unele voci au început să speculeze că ar fi bolnav.

Jurnaliştii elveţieni vin însă cu o cu totul altă ipoteză. El s-ar fi ocupat în tot acest timp de toate amănuntele privind naşterea bebeluşului său.

Preşedintele rus ar fi  rezervat deja două saloane la Clinica Sant’Anna din orăşelul Sorengo, Cantonul Ticino, unde Kabaeva va aduce pe lume cel de-al treilea copil. Potrivit jurnaliştilor elveţieni, zona a fost împânzită de gărzi de corp încă de la începutul săptămânii.

Se spune că Putin ar fi ales Sorengo la recomandarea prietenului său, fostul premier italian Silvio Berlusconi, după ce şi fiica acestuia, Barbara, i-a născut la aceeaşi clinică un nepot în 2009. Vladimir şi Alina s-au cunoscut în 2004, când Putin i-a înmânat un premiu pentru victoria la Jocurile Olimpice.

Presa din Rusia susţine că cei doi ar fi căsătoriţi de peste doi ani. Surse oficiale de la Kremlin au declarat că şeful de stat va fi prezent în Crimeea, luni, 16 martie, pentru a sărbători anexarea regiunii la Rusia, şi că starea lui de sănătate este excelentă.

Click! spune

Preşedintele rus Vladimir Putin a mai fost căsătorit cu o fostă stewardesă, numită Liudmila (57 de ani), de care a anunţat că a divorţat după 30 de ani de căsnicie. În aprilie 2014, cei doi s-au despărţit definitiv de comun acord. Aceştia au împreună două fete: Mariya (29 de ani) şi Yekaterina (28 de ani).

Mai multe