Grandomania e în floare! Trump a ales data învestirii ca Zi Națională a Patriotismului

24 ianuarie 2017 11:30   Internațional
Ultima actualizare:

Nu puțini au fost cei care au spus că limbajul corporal al lui Donald Trump spune multe despre personalitatea sa: că este dornic de a fi în centrul atenției și că îi place să fie adulat. Nici bine instalat în fotoliul de președinte al Statelor Unite ale Americii, că magnatul a și dat primele semne care confirmă cele spuse de specialiștii în interpretarea mimicii și gesticii.

Trump vrea să se asigure că data istorică la care a fost învestit nu va putea fi uitată vreodată. "Eu, Donald J. Trump, președintele SUA, prin puterea învestită în mine de Constituție și legile SUA, proclam ziua de 20 ianuarie 2017 drept Ziua Națională a Patriotismului, cu scopul de a întări legăturile pe care le avem cu țara noastră și pentru a reînnoi obligațille administrației față de popor", se arată în anunțul făcut prin intermediul omului însărcinat cu relațiile cu presa. Printre primele trei lucruri pe care le-a semnat Donald Trump chiar în prima zi de mandat se numără și aceasta a instaurării Zilei Naționale a Patriotismului, notează Mirror

Mișcarea lui a fost comparată de mulți cu cea a dictatorului Coreei de Nord, Kim Jong Un. Deși există atâtea guri rele care să conteste decizia lui Donald Trump, este bine de știut că mai mulți foști președinți au redenumit ziua de 20 ianuarie, data la care se fac toate învestirile.

  • 2009- Barack Obama: Ziua Națională a Reconcilierii 
  • 2001- George W. Bush: Ziua Națională a Rugăciunii și Recunoștinței

Ceea ce este ciudat în cazul celui de-al 45-lea președinte al Americii este că a luat decizia de a numi Ziua Națională a Patriotismului după ce învestirea a avut loc. De obicei, acest anunț se face înainte, pentru ca cetățenii să se hotărască asupra modului în care vor să o cinstească: să sărbătorească sau să o petreacă în liniște. Mai mult, numele ales întărește și mai tare intenția liderului lumii libere de a pune SUA mai presus de orice țară.

Mai multe