Grecia, măturată de inundaţii: româncă şi doi copii, salvaţi în ultima clipă

7 septembrie 2016 19:14   Internațional
Ultima actualizare:

Clipe de groază în Grecia. Ploile torenţiale din ultimele zile au provocat inundaţii şi viituri în aproape toată ţara, cea mai afectată fiind zona oraşului Kalamata, unde au fost înregistrate trei decese.

UPDATE 19.17: Potrivit presei elene, femeia de 36 de ani şi cei doi copii se aflau în concediu, când maşina lor a fost luată de ape. Speriată, românca a sunat la serviciile de urgenţă, care au intervenit rapid. Cei trei români sunt în stare bună, scrie news.ro

Serviciile de urgenţă au intervenit pentru a salva pe o româncă şi cei doi copii ai ei, în zona oraşului Igoumenitsa, pe coasta de nord-vest a ţării, scrie Mediafax, care citează publicaţia To Proto Thema.

Potrivit site-ului publicaţiei To Proto Thema, maşina în care se aflau cei trei români, o femeie în vârstă de 36 de ani şi doi copii, a fost aproape să fie măturată de apele râului Karavatsi care a ieşit din matcă. Inundaţiile au afectat şi zona oraşului Salonic, unde numeroase maşini şi proprietăţi au fost avariate.

Pompierii au anunţat că două femei, în vârstă de 80, respectiv 63 de ani, au fost găsite moarte în subsolurile locuinţelor lor, care fuseseră inundate, din oraşul Kalamata. Un bărbat de 90 de ani a murit în apropiere de Kalamata, în timp ce cadavrul unui alt bărbat, de 73 de ani, a fost descoperit în apele unui râu din apropiere de Sparta, în estul ţării.  

Vom reveni cu amănunte.

Mai multe