I-au «plantat» lângă Ocean să le facă pielea fină

24 aprilie 2015 20:45   Internațional
Ultima actualizare:

Crezi că ai încercat toate tipurile de tratamente spa? De ăsta sigur n-ai auzit! Se ştie că japonezii nu prea se omoară cu bronzatul, dar ca să se aleagă cu o piele catifelată, ei se îngroapă de vii în nisip fierbinte.

De-a lungul coastei Insulei Kyushu din sudul Japoniei, la poalele munţilor, într-un cadru natural superb, cu ape turcoaz şi flori exotice, abia mai găseşti un loc pe plajă să-ţi aşezi prosopul. Dar numai aici, în staţiunea Ibusuki, japonezii şi nu numai, se pot bucura liniştiţi de o „baie în nisip”.

Această formă ciudată de terapie a devenit şi cea mai apreciată din lume. Datorită bogăţiei resurselor geotermale şi a izvoarelor cu proprietăţi curative, staţiunea a devenit neîncăpătoare. Mii de amatori se îngrămădesc anual să fie îngropaţi de vii în nisipul vulcanic fierbinte. Acesta este un adevărat deliciu pentru piele, fiind bogat în magneziu, potasiu şi minerale vulcanice. Băile în nisip funcţionează ca un tratament de înfrumuseţare, deoarece deschide porii, îmbunătăţeşte circulaţia sângelui şi elimină pielea moartă şi impurităţile de pe suprafaţa corpului.

De asemenea, băile în nisip ajută la pierderea în greutate, la tratarea diabetului, a anemiei şi a astmului. Femeile care au probleme cu fertilitatea pot să urmeze acest tratament. Şedinţele au loc întotdeauna în grup şi durează între 15 şi 30 de minute. Taxa de intrare este de 1.000 yeni, adică 9 $ (36,68 lei). În aceşti bani intră prosopul, cu care se înfăşoară capul şi care se păstrează, halatul şi o pernă din lemn, ca să-ţi sprijini capul. Apoi, cu o lopată, asistenţii au grijă ca cei îngropaţi să fie acoperiţi complet până la gât. „Senzaţiile sunt extraordinare! Greutatea nisipului nu dăunează organismului, ci îl relaxează. Parcă te-ai afla la saună”, spune Bee Rowlatt, cea care a încercat deja această terapie. Pentru ca tratamentul să dea rezultate, este nevoie de cel puţin 10 şedinţe, care trebuie efectuate an de an.

Mai multe