Iată ce s-a întâmplat la un festival de swingeri! 500 de oameni s-au adunat intr-un sat pentru eveniment FOTO

6 iulie 2015 10:20   Internațional
Ultima actualizare:

Localnicii satului Gloucestershire, din Anglia au fost extrem de revoltați de un festival de swingeri la care au participat 500 de oameni. Evenimentul a început joi (30 iunie) și s-a terminat duminică (5 iulie).

Festivalul Swingfield este unul din cele mai mari evenimente de acest gen. Se pare că cei 500 de swingeri s-au distrat de minune, însă localnicii au spus că zgomotele au fost absolut intorelabile, relatează metro.co.uk.

«3 este numărul magic»

Localnicii au fost foarte deranjați de acest festival și de activitățile care au avut loc acolo.

Haideți să spunem că atunci când am văzut acel afiș pe care scria «3 este numărul magic» și pe care erau o varietate de imagini interesante, ne-am dat seama că nu este un festival muzical obișnuit”, a declarat un rezident al comitatului Goucestershire.

Un alt localnic a spus că zgomotul a fost intolerabil și că au fost 48 de ore îngrozitoare, în care rezidenții nu au putut dormi deloc.

Oamenii au sunat la poliție și i-au rugat pe organizatori să dea muzica mai încet, însă nimeni nu i-a ascultat. Participanții la festivalul de swingeri au început să vină la eveniment încă de joi (30 iunie) și au plecat de-abia duminică (5 iulie) spre disperarea localnicilor. Locația a fost ținută secretă până înainte cu două zile de începerea festivalului, pentru a asigura că evenimentul este sigur și discret, dar asta înseamnă că rezindenții nu au avut habar de ceea ce avea să se întâmple în satul lor. Deși mulți localnici s-au plâns că muzica este prea tare, alții au declarat că alte lucruri mai oribile au avut loc în cadrul acestui festival.

Ne-am întors acasă, după ce ne-am plimbat cu bicicletele și am descoperit că cineva încerca să intre ilegal la festival, prin grădina noastră! Eram absolut șocați pentru că nu știam cine e și ce vrea, așa că am sunat la poliție. Din fericire, de cum ne-a văzut a și fugit, dar acum suntem foarte îngrijorați în legătură cu oamenii care vin în acest sat”, a declarat un localnic.

La festivalul Swingfield 2015, cei 500 de swingeri s-au bucurat de un peisaj rural inedit, saună, piscină, concerte live și de tarabe care vindeau jucării sexuale. Oamenii care au luat parte la eveniment au putut să campeze pe toată durata festivalului.

Mai multe