Iată scrisoarea prin care angajaţii Apple au aflat de moartea lui Jobs
Urmaşul lui Steve Jobs la conducerea gigantului american a început scrisoarea prin a afirma că are veşti triste, pe care trebuie să le afle toată lumea. Apoi, acesta i-a făcut o scurtă caracterizare lui Jobs, adăugând că plănuieşte o comemorare a vieţii extraordinare a acestuia, anunţă Adevărul.
"Echipă, am veşti foarte triste pe care vreau să le împărtăşesc cu voi. Astăzi, Steve a plecat dintre noi. Apple a pierdut un geniu vizionar şi creativ, iar lumea a pierdut o fiinţă umană uimitoare. Toţi cei care am avut norocul să îl cunoaştem şi să lucrăm cu Steve, am pierdut un prieten bun şi un mentor. Steve lasă în urmă o companie pe care doar el ar fi putut să o construiască şi spiritul său va fi întotdeauna legat de fondarea Apple. Plănuim o comemorare a vieţii extraordinare a lui Steve la care pot participa angajaţii Apple. Nu există cuvinte care să poată exprima mâhnirea pe care am simţit-o la moartea lui Steve sau recunoştinţa că am avut ocazia să lucrăm cu el. Îi vom onora amintirea prin a ne dedica şi a-i continua munca pe care a iubit-o atât de mult", a scris Timp Cook.