Imagine trucată în care Juncker îl sărută pe Iohannis, la o televiziune maghiară

3 iunie 2019 21:46   Internațional
Ultima actualizare:

O televiziune apropiată lui Viktor Orban a prezentat, duminică seara (2 iunie), o fotografie modificată în care Jean-Claude Junker îl sărută pe Klaus Iohannis. Imaginea este o trimitere la sărutul simbolic dintre liderul sovietic Leonid Brejnev şi omologul său redegist Erich Honecker.

Fotografia a fost prezentată în timpul emisiunii Buyer Show, de la postul maghiar Hir TV, conform paginii de Facebook a Deutsche Welle, notează adevărul.ro. 

„Copii, în 30 de ani nu s-a întâmplat nimic. Voi pe cine aţi vota?... Boşorogi care se amuşinează în public? Juncker si un mare european despre care nu ştiu cine e”, a fost întrebarea comentatorului postului din Ungaria. 

Hir TV este un post de televiziune care, conform Deutsche Welle, se află în proprietatea unuia dintre fondatorii partidului lui Viktor Orban, FIDESZ. Contextul este la un celebru afiş FIDESZ de acum 30 de ani, în care apare perechea Brejnev-Honecker şi un cuplu tânăr. Întrebarea pusă pe afiş, atunci, era: „Voi pe cine aţi vota?”.

În imaginea originală, Juncker îl sărută pe frunte pe Timmermans

Imaginea este una, evident, trucată. În original, în fotografie apar Junker, preşedintele Comisiei Europene, alături de Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele CE. Primul îl sărută pe frunte pe al doiea. Falsul a fost sesizat de site-ul Magyar Narans, fotografia originală fiind descoperită de un alt site maghiar, 444.hu

Mai multe