Imaginea care i-a făcut pe mulţi să plângă! Ce se întâmplă cu acest medic

12 aprilie 2015 21:00   Internațional
Ultima actualizare:

Medicii se confruntă zi de zi cu momente dificile. Aceştia sunt puşi mereu în situaţii limită, iar în mâini au viaţa a mii de pacienţi.

Deşi sunt obişnuiţi ca unii să trăiască şi alţii să moară, există şi cazuri mai aparte în care doctorii sunt afectaţi de pierderea anumitor persoane. 

Este şi cazul unui medic din California, care a impresionat o lume întreagă, până la lacrimi. El a fost fotografiat de către un coleg de breaslă, paramedic, pe nume Nick Moore, în timp ce stătea îngenuncheat, în curtea spitalului unde lucrează. Se pare că medicul nu a putut depăşi momentul în care a pierdut un pacient tânăr. 

"Doctorul nu a reușit să salveze viața unui pacient. Deși asta se întâmplă adeseori în domeniul nostru, pacienții care mor sunt de obicei fie foarte bolnavi, fie bătrani, fie ambele. Dar în acest caz, pacientul care a murit avea doar 19 ani, iar asta l-a afectat teribil", a scris fotograful în dreptul imaginii, scrie The Mirror. 

El a vrut să scoată în evidenţă faptul ce înseamnă cu adevărat meseria de medic, şi cât de mult sunt afectaţi unii de moartea unui pacient. 

"Câteva minute mai târziu, medicul a intrat înapoi în spital, ținându-și capul sus", a mai adăugat Nick Moore.

Mai multe