Imaginea unui băieţel de 3 ani înecat aminteşte de drama refugiaţilor

3 septembrie 2015 10:45   Internațional
Ultima actualizare:

Imagini şocante cu cadavrul unui băieţel sirian de trei ani care s-a înecat în timp ce încerca să ajungă cu părinţii în Grecia fac înconjurul lumii. Micuţul este unul dintre cei 12 refugiaţi care au murit după ce ambarcaţiunea în care se aflau s-a scufundat, în drum spre insula Kos din Grecia.

Imaginea, făcut miercuri dimineaţa (2 septembrie), arată un copil cu părul negru, într-un tricou roşu şi pantaloni scurţi, care a fost dus de ape pe ţărm, nu departe de staţiunea turcească Bodrum. O altă imagine arată cum un poliţist duce cadavrul copilului de pe plajă. 

Conform theguardian.com, băieţelul se numea Aylin Kurdi, iar fratele lui de cinci ani a murit şi el în acelaşi mod. Ambii vin din oraşul sirian Kobani, localitate afectată de luptele dintre ISIS şi forţele armate kurde. 

"Imaginea tragică a unui copil care şi-a pierdut viaţa încercând să fugă din Siria e şocantă şi aminteşte care este pericolul la care se supun copiii şi adulţi care încearcă să aibă o viaţă mai bună. Drama acestui copil ar treubui să îi facă pe liderii UE să găsească o soluţie pentru criza refugiaţilor", a spus directorul Save the Children, Juston Forsyth. 

În ambarcaţiunea în care se afla micuţul mai era alte 22 de persoane. 12 din ele au murit, printre care cinci copii şi o femeie. 

Mai multe