Imagini incredibile! Actrița Andie MacDowell se târăște pe fund ca să intre într-un parc închis

21 aprilie 2020 20:56   Internațional
Ultima actualizare:

Andie MacDowell a împlinit 62 de ani, la 21 aprilie. Cu o zi înainte să îşi serbeze ziua, ea a avut o idee năstruşnică: o plimbare prin Parcul Debs, din Los Angeles, chiar dacă acesta era închis din cauza epidemiei de coronavirus. Nu au sărit gardul, ci s-au târât pe fund.

Actriţa Andie MacDowell, de 62 de ani, a fost surprinsă de paparazzi încălcând regulile de carantină impuse de guvernatorul statului California. Chiar dacă amenda este de 1.000 de dolari pentru încălcarea restricţiilor şi cele trei rebele riscau inclusiv dosar penal şi până la şase luni de muncă în folosul comunităţii, experienţa a făcut toţi banii.

Prima care a trecut pe sub poartă a fost chiar Andie MacDowell împreună cu micuţul chihuahua, după ea a urmat Rainey, de 30 de ani, şi apoi Margaret, de 25 de ani. Ajunse pe partea cealaltă a gardului s-au uitat în stânga şi în dreapta şi apoi şi-au văzut de drum. Au mers direct la ţarcul pentru căţei şi au stat de poveşti pe o bancă timp de aproape o oră. 

Nici una dintre ele nu s-a uitat la afişul agăţat de poartă atât în limba engleză, cât şi în spaniolă care informa clar că parcul este închis din cauza epidemiei de COVID-19 până la data de 30 aprilie. Din fericire, nu au fost prinse de poliţişti şi, în conformitate cu legislaţia din California, nici nu pot fi amendate retroactiv. 

Margaret a purtat un trening pe care era imprimată o fotografie a Kaiei Gerber (n.r. fiica lui Cindy Crawford şi a lui Rande Gerber), iar de la aventură a lipsit fratele ei, Justin, de 34 de ani, care probabil că a rămas acasă.

Andie MacDowel a fost măritată cu Paul Qualley între 1986 şi 1999 şi i-a dăruit trei copii. Mariajul cu Rhett Hartzog dintre 2001 şi 2004 a fost un episod de care nu vrea să îşi mai amintească. Ea are o avere estimată la 20 de milioane de dolari. Trebuie subliniat că în California autorităţile au avertizat că e o propagare comunitară accelerată a virusului care până marți a îmbolnăvit 34.000 de oameni şi a ucis peste 1.200 de persoane.

Mai multe