Imagini șocante din Belgia! Un bebeluș plânge deasupra cadavrului mamei

24 martie 2016 22:57   Internațional
Ultima actualizare:

Părinți rămași fără copii, copii orfani, prieteni despărțiți, multă durere, sânge și lacrimi amare. Acestea sunt doar câteva dintre efectele devasatoare ale atentatelor teroriste care au îndoliat capitala Belgiei și întreaga Europă.

Niște imagini surprinse de un taximetrist care își căuta băiatul fac înconjurul lumii. Scenele dramatice arată un bebeluș plin de sânge care plânge deasupra corpului fără viață al mamei sale.Terminalul Plecări din aeroportul din Bruxelles a fost grav avariat de exploziile din atentatul sinucigaș de marți, 22 martie. Dar mai cutremurător decât daunele materiale sunt pierderile de vieți omenești. 

Francisco Izquierdo este un șofer de taxi, care se afla în afara aeroportului din Bruxelles în momentul detonării bombelor. Bărbatul a intrat degrabă să-și caute fiul care lucra în aeroport, iar imaginile care l-au întâmpinat i-au rămas întipărite în minte pentru totdeauna, informează CNN.

Dintre toate scenele văzute, cea a unei fetițe care plânge pe cadavrul mamei sale este cea care l-a zdruncinat profund: "Aceste imagini vor sta cu mine și continuu o revăd pe micuța care plângea, plângea, plângea. Este doar o fetiță", a declarat taximetristul îndurerat de groaza care pusese stăpânire pe bebeluș.

Polițiștii de la fața locului i-au spus bărbatului să o lase pe fetiță chiar unde se află pentru că ar fi identificată mai ușor.

Mai multe