Imagini terifiante! Povestea copilului ucis și desfigurat de malnutriție

30 martie 2016 10:51   Internațional
Ultima actualizare:

Orientul Mijlociu este distrus de război, iar consecințele lui afectează toate domeniile existențiale ale societății. Cel mai grav este atunci când copiii cad victime în cel mai chinuitor mod cu putință. În Yemen, imaginile cu un copil răpus de malnutriție au șocat o lume întreagă. Acesta a fost desfigurat de chinurile foametei.

Udai Faisal este băiețelul care a murit din cauza malnutriției în Yemen, relatează Metro.co.uk. Mâinile sale, ca niște crenguțe, obrajii subțiați, lipiți de pomeții craniului și ochii uscați alcătuiesc o imagine terifiantă. Iar el este doar unul dintre numeroasele cazuri extreme din cauza războiului din Yemen. „Nu a plâns și nu a avut nicio lacrimă, doar a încremenit. Am țipat și am leșinat”, a mărturisit Intissar Hezzam, mama copilului.

Tatăl lui Udai, Faisal Ahmed, care a fost soldat în război, câștigă puțin peste 170 de euro cu ajutorul cărora trebuie să își îngrijească soția și cei nouă copii care au vârste cuprinse între doi și 16 ani. El obișnuia să lucreze ca muncitor în construcții, dar din cauza conflictului militar, astfel de meserii nu mai sunt căutate. Din cauza creșterii prețurilor la alimente și din cauza lipsei acestora, Faisal și familia sa sunt nevoiți să mănânce doar o dată pe zi, de regulă iaurt cu pâine și mazăre în cazurile excepționale.

În ziua în care Udai a venit pe lume, casa lor a fost lovită de bombardamentele avioanelor coaliției saudite. Mama lui Udai nu a reușit să îl hrănească decât timp de 20 de zile, după care pieptul său a rămas fără lapte din cauză că ea însăși suferea de malnutriție. Imediat după naștere, femeia a fost nevoită să care lemne de foc pentru a confecționa cărămizi din noroi pentru a repara locuința distrusă de bombardament.

Ca în multe dintre țările aflate în conflict, nu se mai furnizează electricitate populației, fie din cauza atacurilor aeriene, fie din cauza lipsei de combustibil; de multe ori nu există nici măcar gaz pentru a găti. „Merg zilnic în locuri îndepărtate pentru a căuta lemne de foc pe care îl care pe cap până acasă”, a declarat Hezzam. Părinții au făcut tot posibilul să îl hrănească pe Udai, dar de multe ori nu îi puteau oferi decât apă cu zahăr. În ultimele trei luni, copilul a suferit de diaree, iar părinții l-au dus la o clinică din apropiere, dar nici acolo nu existau suficiente condiții pentru a-l menține în viață.

Camioanele care transportă apă rareori ajung și prin zona lor, astfel că sunt nevoiți să folosească apă insalubră. În ultimul an, numărul celor care nu au acces la apă potabilă a crescut de la 13 milioane, la 19 milioane. Cum starea lui Udai s-a înrăutățit, a fost dus la o unitate medicală de urgență unde i-au fost administrate antibiotice, suferind de malnutriție și o infecție în piept. După doar două zile, nu a mai fost nicio speranță pentru micuț, părinții fiind nevoiți să-l ia acasă unde a murit după trei ore. L-au îngropat la poalele unui munte din apropiere, micul său mormânt fiind acoperit doar de câteva pietre.

Apreciază cu un like pagina noastră de Facebook dacă ți-a plăcut acest articol. Vei afla și mai multe informații interesante!

Mai multe