Imigranții din Ungaria, în pericol. Decizii dure la Budapesta

15 septembrie 2015 18:35   Internațional
Ultima actualizare:

Ungaria și-a manifestat nemulțumirea față de numărul uriaș de refugiați care au pătruns pe teitoriul ei prin granița cu Serbia, motiv pentru care a luat noi măsuri. Prin urmare, solicitanții de azil sunt cât pe ce să fie expulzați din Ungaria.

Guvernul ungar de dreapta a adoptat o nouă serie de legi, mai dure în ceea ce privește zecile de mii de imigranți care au pătruns pe teritoriul Ungariei prin granița cu Serbia, în ultima perioadă. Începând cu miezul nopții, traseul de cale ferată folosit de aproape toți refugiații sireni va fi blocat. Mai mult, Ungaria intenționează să-și desfășoare armata la frontiera cu Serbia și să-i pedepsească pe refugiații care vor trece peste gardul de sârmă ghimpată cu până la trei ani de închisoare. Purtătorul de cuvânt al guvernului ungar, Zoltan Kovacs, vrea să dea startul unei noi epoci. "Vom opri afluxul de imigranți prin granițele noastre", a spus Zoltan Kovacs, conform Reuters

Mai mult de 190.000 de refugiați cu destinația spre occident au intrat în Ungaria în acest an, marea majoritate venind dinspre Serbia. Numai luni (14 septembrie), autoritățile polițienești din Ungaria au reținut peste 9.300 de refugiați ilegal, potrivit AFP.

Numărul imigranților va scădea mult mai mult în luna octombrie, după finalizarea gardului de sârmă ghimpată care va avea peste 3,5 metri și va despărți cei 175 de kilometri ce leagă Serbia de Ungaria.

Pe de altă parte, Agenția ONU pentru refugiați (UNHCR) spune că nu este corect ca Serbia, care nu face parte din UE să fie catalogată drept ”stat terț sigur” și să ofere sprijin imigranților din Siria.  

Responsabilul pentru imigranți al guvernului sârb, Aleksandar Vulin, a afirmat că nu va accepta ca Belgradul, capitala Serbiei să adăpostească vreun imigrant expulzat de pe teritoriul Ungariei. "Nu mai sunt în responsabilitatea noastră", a declarat oficialul sârb pentru agenția Tanjug.

Mai multe