Împăratul Akihito al Japoniei a abdicat. E primul monarh nipon care face acest gest în ultimii 200 de ani

30 aprilie 2019 13:31   Internațional
Ultima actualizare:

Împăratul Akihito, urcat pe Tronul Crizantemelor în urmă cu 30 de ani, a abdicat, marţi, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul imperial din Tokyo, o premieră în ultimii 200 de ani, informează Reuters.

Ceremonia de abdicare a început, marţi dimineaţă, când împăratul japonez s-a rugat la zeiţa Soarelui Amaterasu, considerată străbuna familiei imperiale. A urmat o ceremonie scurtă care a avut loc la Palatul Imperial, la care au asistat aproximativ 300 de persoane şi care a fost transmisă în direct la posturile de televiziune.

În cadrul discursul său, împăratul Japoniei a mulţumit poporului pentru sprijin şi şi-a exprimat speranţa într-un viitor "plin de pace şi fericire".

“Poporului care m-a acceptat şi sprijinit ca un simbol, îmi exprim deplina recunoştinţă. Împreună cu împărăteasa, sper din suflet ca viitoare eră Reiwa, care va începe mâine, să fie plină de pace şi roditoare şi mă rog pentru pacea şi fericirea ţării noastre şi a întregii lumi“, a declarat Akihito, referindu-se la noua eră imperială Reiwa («armonie»), care va începe odată cu accederea la tron a prinţului moştenitor Naruhito, în vârstă de 59 de ani.

Pe 1 mai, va fi organizată o a doua ceremonie, în care care prinţul moştenitor Naruhito, fiul cel mare al lui Akihito, va urca pe tron şi va moşteni însemne imperiale tradiţionale, precum o sabie sacră şi o bijuterie, considerate o dovadă a succesiunii sale. Publicul nipon va avea ocazia de a-i vedea pe viitorul împărat, soţia lui - prinţesa Masako, în vârstă de 55 de ani - şi pe alţi membri ai familiei imperiale pe data de 4 mai, când ei vor apărea într-un balcon al Palatului Imperial pentru a saluta mulţimea, a precizat Agenţia Casei Imperiale, notează adevărul.Abdicarea împăratului Akihito a pus capăt erei imperiale Heisei («Pace pretutindeni»). Ultima dată, un împărat japonez a abdicat în 1817.

Mii de poliţişti, mobilizaţi pe străzile din Tokyo

Măsurile de securitate au fost sporite la Tokyo, înainte de intrarea în noua eră. Poliţia a sporit măsurile de securitate în jurul palatului, scafandrii inspectând şanturile, iar câinii tufişurile. Accesul publicului la esplanada din faţa palatului a fost limitată în timpul ceremoniei de abdicare şi accedere la tron.

Mii de poliţişti vor fi mobilizaţi pentru asigurarea securităţii la ceremonie şi pentru apariţia în public a noului împărat, prevăzută pentru joi.

Casa imperială a Japoniei, cea mai veche monarhie continuă din lume

Născut la 23 decembrie 1933, Akihito este primul împărat care a fost întronat în baza Constituţiei din 1947, dictată de Statele Unite după înfrângerea Japoniei în al Doilea Război Mondial.

Constituţia din 1947 precizează că el este ”simbolul statului şi unităţii poporului, a cărui poziţie decurge din voinţa populară, deţinătoare a puterii suverane”.

Împăraţii joacă un rol foarte important în cultul japonez shinto, prin diverse rituri anuale şi rugăciuni pentru prosperitatea ţării.

Cel de-al 125-lea împărat al Japoniei a modernizat puţin câte puţin funcţia, transmiţând un mesaj de pace, respingând naţionalismul celui de-al Doilea Război Mondial şi ducându-se la locul atrocităţilor armatei japoneze, din China şi Filipine şi până în Insulele Saipan şi Palaos, însoţit de împărăteasă.

Casa imperială a Japoniei este cea mai veche monarhie continuă din lume.

Mai multe