În oraşul ăsta toţi locuitorii umblă în pielea goală. Unde e locul dezmăţului

1 aprilie 2019 14:00   Internațional
Ultima actualizare:

Turiști din întreaga lume se îmbulzesc în orășelul maritim francez Cap d`Agde unde tot ce-ți trece prin minte poate deveni realitate. Satul naturist Cap d`Agde, cândva o simplă dumbravă de măslini, astăzi este un magnet pentru nudiști din diverse colțuri ale lumii, având 40.000 de locuitori lipsiți de inhibiții în lunile fierbinți de vară.

Potrivit News.com, povestea orășelului de nudiști începe în anii 1950, când a fost fondat de familia Oltra, care se ocupa cu creșterea măslinilor. După ce aceasta a obținut o autorizație oficială din partea statului francez, Clubul Oltra a devenit un rai pentru numeroase familii de nudiști din Germania și Țările de Jos. Ulterior, „petrecăreții” au început să își construiască mai multe căsuțe și cabane pentru a locui acolo pe tot parcursul anului, nu doar în sezonul estival. Astfel, treptat orașul s-a extins și au venit vizitatori dezinhibați din întreaga lume.

Toți cei care vor să umble dezbrăcați trebuie să plătească

Prin anii 1970, guvernul francez căuta diferite modalități de a dezvolta linia de coastă care era o regiune foarte săracă. În timp ce alte state adunau venituri doar din turism, autoritățile franceze au avut strălucita idee de a percepe impozit suplimentar pentru cei care umblau dezbrăcați. Vizitatorii plăteau 8 euro la intrarea în oraș, își lăsau hainele într-un loc special, unde erau în siguranță, iar apoi erau liberi să fie totuna cu „mama natură”.

A devenit o veritabilă destinație turistică

Ulterior a fost îmbunătățită și infrastructura pentru a deveni o zonă cu adevărat turistică. Au fost construite hoteluri, căi ferate și legături cu liniile aeriene principale, la care au contribuit investitori din Germania, Marea Britanie și Scandinavia. În timp ce în alte state există doar plaje pentru nudiști, Cap d`Agde este singurul oraș din lume unde serviciile publice sunt oferite de funcționari nudiști: bancheri, frizeri, medici oftalmologi sau vânzătorii din supermarketuri. Peste tot - în blocurile cu apartamente de închiriat, în hoteluri, magazine, cluburi, baruri, la poştă şi chiar în secţia de poliţie - toată lumea merge în pielea goală. Până şi producătorii care vin la piaţă se dezbracă înainte să îşi pună marfa pe tarabe, pentru că altminteri nu cumpără nimeni de la ei.

Nuditatea este obligatorie

În timp ce pe plajele de nudiști din alte țări este permis să porți o îmbrăcăminte sumară dacă dorești, în Cap d`Agde nuditatea este obligatorie. Seara, după ora 20.30, regula goliciunii poate fi încălcată. Însă nu vă gândiţi că lumea începe să se înfofolească. Afară sunt 18-22 de grade Celsius, aşa că localnicii încep să pună pe ei voaluri transparente sau lenjerie intimă sexy. Un sejur de o săptămână aici poate costa între 2.000 şi 3.000 de dolari. 

A devenit un orășel al dezmățului

În ciuda faptului că acest orășel a fost fondat de oameni care erau lipsiți de vreo obsesie sexuală sau vicii de acest gen, criticii spun că azi Cap d`Agde a devenit un loc prielnic pentru voyeuri și libertini. Cu ani în urmă, în centrul orașului se aflau un parc și o piscină, dar în 2005 acestea au fost demolate pentru a se contrui baruri și cluburi de noapte. Tot mai mulți tineri profită de libertățile orășelului pentru a se implica în diverse activități imature și destrăbălare.

Mai multe