În sfârșit a fost în largul lui! Iohannis, numai un zâmbet la Varșovia

6 iulie 2017 18:37   Internațional
Ultima actualizare:

Klaus Iohannis a participat joi, 6 iulie, la Summitul ”Inițiativei celor Trei Mări” (Baltică-Adriatică-Neagră), organizat la Varșovia. Invitatul special a fost nimeni altul decât Donald Trump cu care președintele României s-a mai întâlnit de două ori până acum. Surprinzător este faptul că Iohannis s-a simțit în largul lui, mai mult decât la orice altă întâlnire oficială cu alți lideri de stat, acesta fiind surprins în nenumărate fotografii cu un zâmbet larg și sincer.

Iohannis a fost numai un zâmbet la Varșovia.La reuniune au participat șefi de stat și reprezentanți a celor 2 țări din Europa Centrală și de Est, respectiv din Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.

La Summitul ”Inițiativei celor Trei Mări”, Iohannis a părut detașat, jovial și lipsit de complexe alături de ceilalți lideri, mai ales față de Donald Trump cu care a legat deja o prietenie, dat fiind faptul că aceasta este cea de-a trei întâlnire dintre cei doi.

Unul dintre motivele pentru care președintele României a fost în largul lui ar putea fi faptul că următorul summit al ”Inițiativei celor trei mări” va avea loc în România, în anul 2018, atunci când vom sărbători Centenarul Marii Uniri.

"Un aspect mai special pentru noi este faptul că am invitat participanţii să facem acest summit anul viitor în România, invitaţie care a fost imediat acceptată", a spus şeful statului în timpul discursului său.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, „Iniţiativa celor trei mări“ urmăreşte să ofere susţinere politică pentru o mai bună cooperare şi interconectare a economiilor statelor din spaţiul geografic cuprins între cele trei mări - Adriatică, Baltică şi Neagră - în domenii precum energie, transporturi, telecomunicaţii sau protecţia mediului. 

Mai multe