Înarmaţi cu puşti semi-automate! Aşa şi-au reînnoit jurămintele nişte octogenari din S.U.A

3 martie 2018 19:31   Internațional
Ultima actualizare:

În plină dezbatere privind armele de foc, o biserică din Pennsylvania a luat o decizie cel puţin controversată. Îi îndeamnă pe credincioşi să îşi aducă pistoalele şi puştile la slujba religioasă, căci acestea reprezintă toiagul de fier la care face referire Bibla.

Zeci de cupluri de adepți ai bisericii fondată de fiul faimosului reverend Moon și-au reînnoit jurămintele de căsătorie, ținând în mâini arme semi-automate, pe care le consideră toiagul de fier la care face referire Biblia. Femeile erau îmbrăcate în alb, iar bărbaţii purtau coroniţe aurite, având în mâini puști semi-automate de tip AR-15 - care nu erau, totuși, încărcate, pentru că muniția a fost interzisă la intrarea în biserică. 

Ceremonia incredibilă din Pennsylvania a avut loc la două săptămâni de la masacrul dintr-un liceu din Florida, în urma căruia 17 elevi şi profesori au fost răpuşi de un fost elev care a acţionat cu o puşcă AR-15, modificată să tragă în rafale. Adepții acestui cult controversat susțin că ceremonia era pregătită cu mult înaintea atacului din Florida. Ei sunt convinși că puștile pe care le-au adus la slujbă simbolizează “toiagul de fier”, cu care Domnul “ar conduce neamurile”, după cum afirmă unele versete din Biblie, informează independent.co.uk.

Poliţiştii nu au fost convinşi de argumentele acestora şi au decis să închidă o şcoală din apropiere. În jurul bisericii s-au adunat numeroşi protestatari, revoltaţi de cele care se petreceau. “Nu credem că locul armelor e în biserică. Nu acceptăm așa ceva în orașul nostru. Am crezut că e o glumă, dar era adevărat”, au fost cuvintele unuia dintre cei care au ieşit în stradă. 

Pastorul Sean Moon este fiul faimosului reverend Sun Myung Moon, un mesia autoproclamat, care a fondat Biserica Unificării.

Mai multe