Încă un român condamnat la spânzurătoare pentru trafic de droguri

29 iulie 2016 18:37   Internațional
Ultima actualizare:

Veste tristă! Timişoreanul Laurenţiu Marin Peity, de 35 de ani, a fost condamnat vineri la moarte după ce a fost prins cu 2,5 de kilograme de metamfetamină pe aeroportul din Kuala Lumpur, Malaezia, în octombrie 2011. Vestea vine după ce la finele anului trecut, un alt român, Ionuţ Gologan a avut aceeaşi soartă.

Destin tragic pentru timişoreanul care a crescut la orfelinat a aflat ieri că va muri prin spânzurătoare. Laurenţiu Marin Peity a rămas fără tată când avea doar şapte ani, iar mama lui, care mai avea de crescut încă şase copii, i-a trimis pe toţi la orfelinat. Nu avea ce să le dea de mâncare. În octombrie 2011, el a fost prins pe aeroportul din Kuala Lumpur cu 2,5 kg de metamfetamină. A declarat că nu ştia ce transporta. Însă procurorul general al Malaeziei nu l-a crezut.

Deşi a câştigat câteva înfăţişări şi era la un pas să fie achitat, românul a aflat cu groază ieri decizia instanţei. Ministerul Afacerilor Externe i-a asigurat pe întreaga durată a procesului susţinerea de care a avut nevoie, ca şi în cazul lui Ionuţ Gologan, din Telega, judeţul Prahova. Decizia nu este definitivă. În prezent , patru români sunt arestaţi pentru trafic de droguri, în Malaezia. Ştefan Cioroi, de 30 de ani, a fost condamnat la opt ani de închisoare şi 10 lovituri de nuia, însă procurorul general a atacat decizia şi cazul a fost trimis spre judecare pe fond. Un alt român în vârstă de 47 de ani a fost prins cu 2,79 kg de droguri, în 2015. Autorităţile încă anchetează acest caz. Deşi întreaga comunitate internaţională face presiuni pentru anularea pedepsei cu moartea, sultanul este neînduplecat.

Ionuţ Alexandru Gologan, prins în 2012 

Tânărul de 23 de ani născut în Telega, judeţul Prahova, a fost prins pe aeroportul din Kuala Lumpur la 26 iunie 2012. Avea asupra sa 1,5 kg de metamfetamină. În octombrie 2013 a avut loc procesul şi Ionuţ a fost condamnat la moarte prin spânzurare. Decizia a fost atacată de avocatul românului, dar în februarie 2015 Curtea de Apel a menţinut decizia iniţială. Avocatul a mai atacat o dată decizia, întârziind astfel punerea în aplicare a pedepsei cu încă 9 luni.

Click Spune: Legea Drogurilor Periculoase din Malaezia prevede că orice persoană care are asupra sa, fără o explicaţie legală, peste 40 grame de cocaină sau peste 50 grame de metamfetamină face trafic. Pedeapsa pentru această faptă este execuţia prin spânzurare. Din 2003, sunt executaţi inclusiv pedofilii şi violatorii. Din 2009, 159 de parsoane aşteaptă să fie executate.

Mai multe