Incendii devastatoare în California! Au lăsat în urmă doar oase și cenușă
California arde de peste 48 de ore, dar, deși pompierii încep să facă progrese în anumite zone, este doar o picătură într-un ocean de foc. Flăcările au mistuit hectare întregi de vegetație și locuințe, iar în urmă, au lăsat mormane de cenușă și oase.
Incendiile au cauzat moartea 36 de oameni până în acest moment, după cum precizează CNN, și 5.700 de clădiri de locuințe și de afaceri au fost complet distruse. Din cauza vântului foarte puternic și a vegetației sau altor factori de mediu care favorizează arderea continuă, incendiile au devenit un adevărat iad pentru ompierii care abia dacă mai fac față.
Autoritățile au declarat că acolo unde au reușit să stingă flăcările, în urmă au rămas doar ruine, iar victimele sunt de nerecunoscut, n-au mai rămas decât oasele și cenușa: „Unele dintre rămășițe sunt doar oase și cenușă și nu le vom putea identifica. Atunci când ești băgat la crematoriu, nu mai poți obține o identificare.”
De sâmbătă, 14 octombrie, au început evacuările oamenilor din zona de nord a Californiei, denumită și țara vinului în Statele Unite. din cauza fumului foarte dens, au fost afectate și marile orașe din jur, cum ar fi San Francisco și întreaga regiune a golfului.